Meteorologii au extins canicula: iată ce temperaturi extreme vor fi…

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat prelungirea avertizării de cod galben de caniculă până luni, 22 iunie, ora 21.00, pe fondul intensificării valului de căldură care cuprinde tot mai multe regiuni ale țării.
Conform prognozei actualizate, vremea va rămâne călduroasă în cea mai mare parte a teritoriului, disconfortul termic fiind resimțit cu precădere în vestul și sud-vestul României.
”Maximele termice vor fi cuprinse între 25…26 de grade pe litoral şi 34…36 de grade în vest şi sud-vest, cu cele mai ridicate valori duminică (21 iunie) când local va fi caniculă”, a transmis ANM.
Instabilitate atmosferică însoțită de fenomene extreme
Pe lângă temperaturile ridicate, meteorologii avertizează că, în perioada următoare, se vor manifesta episoade de instabilitate atmosferică accentuată.
”Duminică şi Luni (21, 22 iunie) în vestul ţării, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, iar marţi (23 iunie) cu precădere în sud, centru şi nord-est, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 40…60 km/h) şi izolat vijelii şi grindină de mici şi medii dimensiuni”, arată ANM.
În intervale scurte de timp, cantitățile de apă pot cumula între 15 și 20 l/mp, existând zone unde acestea pot depăși pragul de 30 l/mp.
Evoluția temperaturilor în județele vizate
Avertizarea de cod galben vizează 15 județe, printre care și Dolj, unde temperaturile vor atinge praguri ridicate. Sâmbătă, zonele afectate includ Crișana, Banat, Maramureș, vestul și centrul Transilvaniei, precum și vestul Olteniei, cu maxime cuprinse între 30 și 34 de grade. În Câmpia de Vest, indicele temperatură-umezeală (ITU) poate atinge izolat pragul critic de 80 de unități.
Duminică, fenomenul de caniculă se va amplifica în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, precum și în vestul și centrul Transilvaniei.
”Maximele termice vor fi cuprinse între 31 şi 36 de grade, cu cele mai mari valori în vest şi sud-vest, unde local va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi”, transmit meteorologii.

