BREAKING! Accident cu 4 victime în munții..

Pentru salvamontiști și pompieri a fost o misiune dificilă, în special din cauza terenului accidentat.
Luni, 20 iulie 2026, salvamontiştii şi paramedicii din judeţul Prahova au participat la o acţiune complexă de recuperare de pe munte a patru persoane rănite. Autovehiculul în care se aflau şi care cobora dinspre cabana Ciucaş a derapat şi s-a izbit de o stâncă. Din păcate, victimele au suferit multiple fracturi şi traumatisme.
Accident grav în munții Ciucaș
Conform primelor informații, un autoturism de teren în care se aflau şase persoane şi care cobora dinspre cabana Ciucaş, în zona de nord a judeţului Prahova, în staţiunea Cheia, a derapat şi s-a izbit de o stâncă. Patru dintre cei şase ocupanţi au fost răniţi, iar ceilalți doi au scăpat teferi.
Paramedicii şi salvamontiştii au intervenit pentru coborârea celor patru până într-o zonă în care ambulanţele au putut urca. Misiunea acestora a fost una dificilă, mai ales din cauza terenului accidentat.
Mai mult decât atât, la locul accidentului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, două ambulanţe SMURD, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, un UTV şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, conform News.ro.
„Intervenție în desfășurare a Salvamont Prahova-formatia Cheia, în sprijinul ISU Prahova, pentru acordarea primului ajutor medical și evacuarea a patru persoane rănite într-un accident auto, produs pe drumul spre Cabana Ciucaș (din Munții Ciucaș). Victimele sunt conștiente, dar prezintă traumatisme craniene, fracturi ale membrelor superioare și inferioare”, preciza, în jurul orei 12.00, Salvamont Prahova, în cadrul unei postări pe Facebook.

