Profesor universitar american, concediat din cauza unui curs considerat de studenți prea dificil

Idiocracy, un film din 2006, a fost considerat de mulți o glumă, o ironie la adresa superficialității societății, dar, în contextul actual, pare să devină din ce în ce mai mult unul vizionar…
La Universitatea din New York, în Statele Unite, profesorului Maitland Jones Jr. a fost concediat după ce din cei 350 de studenți care îi urmau cursul de chimie organică, 82 au depus o petiție împotriva lui, argumentând că era prea dificil.
”Rezultatele noastre nu reflectă eforturile depuse în cadrul acestui curs. Este timpul să ne dăm seama că o clasă cu un asemenea procent de abandon și note mici este nesănătoasă pentru noi. Reputația instituției este în joc”, se afirmă în comunicatul studenților publicat de New York Times.
În timp ce rata de nepromovabilitate este una normală, chiar de așteptat pentru un curs precum cel de chimie organică, apare o altă problemă…
În vârstă de 84 de ani, Maitland Jones Jr nu mai pare să fie în ton cu noua generație, care descrie modul de a preda al profesorului ca fiind ”condescendent și exigent” .
Unii dintre colegii săi par să fie de acord cu această afirmație: ”De ani de zile folosește aceeași metodă fără a se adapta studenților săi, care așteaptă mai mult sprijin de la el”, spune James W. Canary, fost președinte al comisiei universitare.
Pe de altă parte, profesorul are și susținători fideli. Potrivit acestora, rigoarea sa este un real avantaj și constituie un filtru eficient înainte de studiul în profesiile medicale .
”Sper că studenții vor recunoaște că această intransigență a fost pentru binele lor”, a spus Paramjit Arora, un profesor de chimie care a lucrat îndeaproape cu Maitland Jones Jr.
Această decizie neașteptată de a concedia un renumit membru al facultății, care a predat multă vreme la prestigioasa Universitate Princeton, este, de asemenea, considerată mercantilă. ”Ei vor studenți fericiți care vorbesc de bine despre școala lor, astfel încât mai mulți oameni să aplice”, spune Paramjit Arora.
Pentru o instituție cu scop lucrativ, satisfacerea părinților care plătesc școlarizarea este esențială. Și ce contează cel mai mult pentru ei? Copiii lor să aiba note bune, rezultate excelente și cursuri complete, aceasta este rețeta perfectă pentru a face o instituție atractivă… Chiar dacă înseamnă a concedia elementele care îi dăunează.

