Accident grav în Iași. Un tren a lovit o mașină în care se aflau șapte persoane

Accident grav în Iași. Un tren a lovit o mașină în care se aflau șapte persoane
Un accident rutier grav s-a produs joi seară, în județul Iași, după ce un tren a lovit un autoturism în care se aflau șapte persoane.
În urma impactului, mașina a fost grav avariată, iar patru dintre ocupanți au fost scoși din autoturism de pompierii ajunși la fața locului.
Șapte persoane se aflau în mașina lovită de tren
Incidentul s-a produs în jurul orei 23:00, în zona localității Ceplenița.
Potrivit ISU Iași, trenul care circula pe ruta Iași–Hârlău a lovit un autoturism Dacia în care se aflau șapte persoane.
La locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor din cadrul Punctului de Lucru Hârlău, precum și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, intervenția fiind asigurată de opt subofițeri, potrivit News.ro.
Dintre cele șapte persoane aflate în autoturism, trei au reușit să se autoevacueze, iar celelalte patru au fost scoase din mașină cu ajutorul pompierilor.
În tren se aflau mecanicul, controlorul și doi pasageri. Niciuna dintre aceste persoane nu a fost rănită.
Toate persoanele implicate au refuzat transportul la spital
Potrivit informațiilor transmise de autorități, toate persoanele implicate în accident au refuzat evaluarea medicală și transportul la spital.
„Primul echipaj de intervenţie a ajuns la faţa locului la ora 23:16. Cele şapte persoane aflate în autoturism erau conştiente. Trei dintre acestea s-au autoevacuat, iar celelalte patru au fost scoase din autovehicul de către pompierii militari. În tren se aflau mecanicul, controlorul şi doi pasageri, fără a fi înregistrate persoane rănite. În urma intervenţiei, toate persoanele implicate în eveniment au refuzat evaluarea medicală şi transportul la spital”, a precizat sursa citată.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

