Unul dintre cei mai mari dramaturgi, eseişti, publicişti, romancieri şi scriitori români, Dinu Săraru Dinu Săraru, a încetat din viață la 92 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!

______________

”Foarte mulți, pe care i-am iubit enorm și care nu mai sunt, și care m-au sărăcit, m-au izolat, și în familie, dar prietenii mei… Atât de singur… Dacă n-ar fi fata asta, care e de față cu noi (Alexandra Săraru, fiica lui Dinu Săraru – N.R.) și soția, ea și Ruxandra, eu n-aș mai putea trăi. De pildă, vă spun cinstit, că am obosit să mă lupt pentru viață. Am obosit, am ostenit. (…)

Am ostenit să mă lupt pentru viață. Dacă nu i-aș avea și nu i-aș iubi atât de mult pe membrii familiei mele… sunt singur pe lume… dar sunt nopți întregi când nu pot să dorm de grija lor, că nu pot să fiu mai puternic, să mă bat pentru viață. Și am ostenit. M-ați deturnat de la osteneala mea.

Ce îmi doresc? Să am norocul să mor la mine acasă, aici, în casa asta. Așa îmi doresc, să fiu împăcat, să nu trebuiască să fiu rupt de acest spațiu, de această atmosferă, de acest echilibru sufletesc. Să nu mă pună viața în altă situație. Atât îmi doresc” – Dinu Săraru, într-un podcast realizat de fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu.

__________

Dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Dinu Săraru s-a născut pe 30 ianuarie 1932, în județul Vâlcea, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu. Este tatăl jurnalistei Ruxandra Săraru.

A debutat în presă la numai 18 ani, ca reporter la Radio România, între anii 1950-1961. A fost secretar general de redacţie la revista „Secolul 20” şi la „Luceafărul”. În perioada 1969-1977, a fost secretar general de redacţie, redactor-şef adjunct, redactor-şef al Redacţiei Culturale Radio-TV. După anul 1990, a ocupat poziţiile de director general adjunct la Centrul Internaţional Ecumenic şi de membru în comitetul de direcţie al revistei „Armonia”. A fost director fondator al revistei „Noi” şi director al cotidianului „Universul românesc” .

Este fondatorul Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală „Nişte ţărani”, înfiinţată în iunie 1998 şi unul dintre organizatorii, din anul 1998, al Festivalului Internaţional de Film „Eco-Etno-Folk Film” de la Slătioara.

Debutul său editorial a fost o culegere de cronici şi articole dedicate teatrului, adunate sub titlul „Teatrul românesc şi interpreţi contemporani”, în anul 1966. În 1973, avea să publice o nouă colecţie de cronici şi eseuri teatrale, „Al treilea gong”.

A debutat ca romancier şi, totodată, s-a consacrat cu „Nişte ţărani” (1974, Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române). Cartea a fost ecranizată, în anul 1980, sub titlul „Vânătoarea de vulpi”, în regia lui Mircea Daneliuc şi a fost pusă în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Mic, în 1981, cu titlul „Scenariu dramatic în şapte anotimpuri”.

A urmat romanul „Clipa”, în 1976, montat, în premieră în 1978, la Teatrul de Stat din Constanţa, în regia lui Virgil Stoenescu.

A primit de două ori Medalia Meritul Cultural şi o dată cu ordinul omonim. În 2002 i-a fost acordată distincţia de Cavaler al Ordinului Naţional „Steaua României”. Un an mai târziu, a fost distins cu Premiul Naţional al Ministerului Culturii pentru întreaga activitate artistică. În 2007, Medalia de aur alb cu efigia scriitorului a Băncii Naţionale a României şi Medalia de argint – „Antim Ivireanu” a Arhiepiscopiei Râmnicului. În 2011, Arhiepiscopia Râmnicului i-a oferit medalia de aur – „Constantin Brâncoveanu”.