A murit Doru Viorel Ursu. Fostul ministru de Interne avea 71 de ani

A murit Doru Viorel Ursu. Fostul ministru de Interne avea 71 de ani

Doru Viorel Ursu, o figură marcantă a vieții politice din România în anii ’90, a murit duminică, 14 aprilie, la vârsta de 71 de ani, a transmis Uniunea Militarilor şi Polițiştilor Mihai Viteazul (UMPV) într-un comunicat.

”Este o veste foarte tristă. Doru Viorel Ursu a fost un om de mare caracter, de o onestitate deosebită și un mare patriot. A iubit adevărul, și-a iubit profund țara și a luptat permanent pentru democrație. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a spus generalul Gabriel Oprea Gabriel Oprea, președintele UMPMV.

Cine a fost Doru Viorel Ursu

Doru Viorel Ursu s-a născut la Drobeta-Turnu Severin pe 1 martie 1953 și a absolvit Facultatea de Drept din București în 1976. A fost jurist, judecător la Tribunalul Militar Bucureşti, vicepreședinte și apoi președinte al acestei instituții.

După Revoluție, în mai 1990, în calitate de președinte al Tribunalului Militar, Doru Viorel Ursu l-a judecat pe Nicu Ceaușescu, fiul fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu. Nicu Ceaușescu a fost acuzat că din cauza lui au murit la Sibiu peste 100 de oameni, în timpul Revoluției, când el era prim-secretar al judeţului.

Doru Viorel Ursu a fost membru al Frontului Salvării Naționale (FSN) condus de Ion Iliescu, apoi ministru de interne în Guvernul Petre Roman în perioada 16 iunie 1990-16 octombrie 1991 și deputat în legislatura 1992-1996, ales în județul Argeș, din partea PD.

De numele lui Doru Viorel Ursu se leagă înființarea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, înființarea Liceelor de Poliție „Neagoe Basarab” și „Constantin Brâncoveanu” și reînființarea Jandarmeriei Române.

Doru Viorel Ursu a avut legătură și cu sportul. În perioada 2003-2006 a fost preşedinte al Comisiei de Disciplină a FRF, apoi în martie 2008 a fost numit preşedinte al Comisiei de Apel a FRF.

Urmăriți-ne pe Google News - 3DOTS Stories

Jerry Seinfeld: Comedia a dispărut din cauza corectitudinii politice, pentru că unii sunt prea îngrijorați că îi ofensează pe alții

Jerry Seinfeld afirmă, într-un interviu acordat The New Yorker, că procesul creativ în ceea ce privește comedia a fost stricat de ”corectitudinea politică”. ”Oamenii au

O femeie în vârstă de 101 ani este confundată cu un bebeluș de fiecare dată când zboară cu avionul

Însoțitorii de zbor ai unei curse American Airlines de la Chicago în Michigan au fost surprinși să constate că locul pe care se așteptau să

O fetiță de 4 ani și bunica ei au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat de la magazinul dintr-un sat din Călărași

O fetiță de 4 ani și bunica ei, dintr-o localitate din județul Călărași, au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat cumpărat de la

Un bărbat bolnav de cancer a câștigat marele premiu la loto, în valoare de 1,3 miliarde de dolari

Un american care se luptă cu cancerul de opt ani a câștigat premiul cel mare la loterie, în valoare de 1,3 miliarde de dolari, al

Fiul unei românce din Italia va fi decorat de președintele Italiei, după ce a salvat viața unei femei

Într-o avalanșă de știri negative despre conaționalii noștri stabiliți în străinătate, din Italia, agenția de presă ANSA relatează despre faptul că un adolescent cu origini