A murit Mașa Dinescu, soția lui Mircea Dinescu. Dumnezeu să o odihnească!

29 Oct 2019 | scris de Anita Raicu

Mașa Dinescu a încetat din viață, în noapte trecută, la 58 de ani. Surse apropiate familiei au declarat că soția lui Mircea Dinescu suferea de o afecțiune gravă de mai multă vreme, ea retrăgându-se din viața publică în ultima perioadă.

  • A murit Mașa Dinescu, soția lui Mircea Dinescu. Dumnezeu să o odihnească!

Traducătoare de literatură și dramaturgie rusă, Mașa Dinescu se trăgea dintr-o familie de intelectuali – tatăl ei era profesor de literatură rusă, specialist în Dostoievski, iar mama, autoare de cărți despre Eminescu, Pușkin, Lermontov.

Despre felul în care s-a întâlnit cu Mașa, poetul Mircea Dinescu a declarat în urmă cu mai mulți ani:

”A fost fascinaţie reciprocă: ea, mult mai timidă şi mai cuminte decât mine, o fată graţioasă, care cânta la pian, făcuse balet şi voia să dea la Arhitectură. Eu: un derbedeu, lumpenproletarul trecut bine prin lu­me, ca un vas scuturat de multe furtuni. Eram obosit şi vo­iam să trag la o lagună. Am găsit în ea un port liniştit”.

Mașa lu Mircea Dinescu au doi copii, Irina și Andrei, care au ales tot o carieră artistică, Irina fiind o cunoscută și apreciată actriță, în timp ce Andrei cântă într-o formație.

Mașa Dinescu a fost mai mulți ani șefa Secretariatului Literar la Teatrul Național din București.

Trupul neînsuflețit al soției lui Mircea Dinescu va fi incinerat miercuri, 30 octombrie, la Crematoriul Vitan Bârzești.

SHARE