A murit Mircea Mureșan, regizorul serialului «Toate pânzele sus!»

24 Apr 2020 | scris de Anita Raicu

Mircea Mureşan, decanul de vârstă al regizorilor români, a încetat din viață, vineri, la 91 de ani, cel care va rămâne pentru totdeauna în memoria cinefililor datorită serialului ”Toate pânzele sus“, care a încântat copilăria şi adolescenţa multor generaţii. 

A murit Mircea Mureșan, regizorul serialului «Toate pânzele sus!»

“A murit în spital, azi dimineaţă, la ora 8,00. Nu este vorba de coronavirus, a fost o boală necruţătoare. Era un domn distins, 91 de ani. (...) Îmi pare foarte rău, o asemenea personalitate, care era un om deosebit, un coleg deosebit, un om care sprijinea în permanenţă şi cineaştii tineri şi care avea foarte mare grijă de semenii lui de vârste mai înaintate”, a declarat Laurenţiu Damian.

________________________

”Regia e o profesie, o artă dacă vreţi, atât de vastă, atât de «fără asemănare» cu altele, încât nu poate exista ceva care să nu conteze, din viaţă, din realitate, din cultură, din cunoaşterea profesioniştilor din universul cinematografiei, din toate cele. Inclusiv din mizeriile existenţei, din politică, scandaluri demimondene, din degradarea caracterelor şi a moralei.

Nu avea cine să mă încurajeze pe acest drum necunoscut. L-am dibuit singur. La liceu ne era interzis să mergem la cinema. În ziua de 1 mai 1941, de sărbătoare, s-a dat intrare liberă  la toate  cinematografele din Sibiu. Am intrat dimineaţa… şi n-am mai ieşit niciodată.

Prin adolescenţă am practicat şi boxul. Am primit pumni grei, am şi căzut, dar m-am ridicat întotdeauna. şi în cinematografie am primit lovituri grele, dar n-am căzut niciodată. Am rezistat cu îndărătnicie până la gongul final care a sunat în favoarea mea. 

Dă artistul ceva lumii sau ia ceva de la ea? Mai întâi ia, pe urmă dă ceva… Dacă are ce. Dacă ar fi să descriu într-un cuvânt viaţa de regizor aş spune doar atât: grea! Am o singură aşteptare de la cei cu care mă întâlnesc pe drumul vieţii. Să nu mintă. Spuneţi că oamenii şi-au pierdut speranţa într-o viaţă mai bună.

Mi-e teamă de asemenea generalizare. Sper în creşterea spre înţelepciune a generaţiei care urmează acum, după aceasta prezentă, prima de după o «revoluţie» dezamăgitoare. Deşi am colindat lumea, nu mi-a trecut prin minte, nici o clipă să părăsesc România. Pământul românesc? Este cel în care voi rămâne” - Mircea Mureșan, Jurnalul Național 2013


CLICK - Follow us on Google News