Botoșenean, vaccinist prea convins, cercetat după ce a primit a treia doză de Pfizer

18 Mai 2021 | scris de Anita Raicu

Mult prea entuziast în urma campaniei pentru vaccinare a autorităților, sau, poate, mai degrabă doritor să scape de restricții și să fie în siguranță, un botoșenean a făcut ce-a făcut și a primit a treia doză de Pfizer... zicea că îl face să audă și să vadă mai bine!

Botoșenean, vaccinist prea convins, cercetat după ce a primit a treia doză de Pfizer

Un bărbat în vârstă de 49 de ani din judeţul Botoşani este anchetat după ce  a reușit să se vaccineze anti-COVID-19 cu a treia doză de Pfizer, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, bărbatul s-a prezentat la un centru de vaccinare din municipiul Dorohoi şi a cerut să fie vaccinat, fără să declare că a făcut până în acel moment rapelul.

La rândul său, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoșani, Monica Adăscăliţei, a anunţat declanşarea unei anchete administrative pentru a se stabili condiţiile în care persoana respectivă a reuşit să obţină a treia doză de vaccin.

"Fiind foarte aglomerat, probabil nu s-a aşteptat validarea în sistemul informatic şi a intrat în zona de vaccinare, unde a primit doza de vaccin.

După ce i-a fost injectată doza, a declarat că a avut rapelul la vaccinul Pfizer în urmă cu o săptămână şi că a primit a treia doză.

Între timp, în sistemul informatic au apărut datele şi că într-adevăr a fost vaccinat în urmă cu o săptămână. DSP a demarat o anchetă pentru a stabili exact firul evenimentelor", a precizat Adăscăliţei.

Imediat după administrarea dozei, persoana vaccinată a treia oară a rămas câteva ore sub supravegherea medicului din centrul de vaccinare, după care a fost transferată la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Dorohoi.

"Pe tot parcursul zilei nu a prezentat niciun simptom sau o reacţie adversă post-vaccinare. Medicul de la Camera de Primiri Urgenţe i-a recomandat şi un examen psihiatric.

El este monitorizat în continuare de colegii mei din DSP", a adăugat directorul Direcţiei de Sănătate Publică.

"Evident că știu despre acest caz, am avut raportul medicului coordonator de centru, am citit în detaliu tot ce s-a întâmplat. Din păcate, sunt persoane care ascund anumite detalii și și le asumă la chestionarul de triaj.

Pur și simplu, acea persoană nu a vrut să declare că a mai fost vaccinată cu cele două doze de Pfizer în mod intenționat, așa cum reiese din acel raport. A vrut să primească și cea de-a treia doză. Mai mult, ar fi vrut să primească și cea de-a patra doză, nu doar trei doze”, spune Gheorghiță.


CLICK - Follow us on Google News