
Activist de mediu, atacat cu topoarele de un angajat la Garda Forestieră: «Mafia lemnului a preluat controlul în ţara asta»

Activistul de mediu Tiberiu Boşutar, preşedintele Asociaţiei Moldoviţa, susţine el și alți trei activiști de mediu au fost atacați de un angajat al Gărzii Forestiere Suceava şi de fiul acestuia Ionel, care are o unitate de procesare a lemnului pe raza localităţii Frasin.
Tiberiu Boşutar a declarat că atacul ar fi fost o urmare a dezvăluirii făcute în urmă cu două săptămâni blogul său, legeacodrului.ro, în care a arătat pe proprietarul unei suprafeţe de pădure de pe raza localităţii Dârmoxa a oraşului Broşteni din judeţul Suceava a tăiat aproximativ 100 de copaci, fără să-i marcheze.
Tiberiu Boşutar susţine că respectiva suprafaţa de pădure ar fi administrată de familia lui Mihai Mugurel Nacu, angajat al Gărzii Forestiere Suceava, prin fiul său, care este administrator al unei firme de exploatare forestieră.
Duminică, 17 mai, activistul de mediu a mers în pădure să verifice dacă autorităţile au luat măsuri, în urma neregulilor semnalate.
“În zona se poate ajunge fără a intra în fond forestier. Când am ajuns la Dârmoxa, ne-am rătăcit şi când ne-am întors, am dat nas în nas cu vreo 15 pădurari, care ne urmăreau din spate. Toţi aveau cagule în vârful capului. Am reuşit să aplanez situaţia şi ne-am întors.
Mai eram cu un alt activist de mediu din zona Suceviţa, Tiberiu Vatamaniuc. El a împrumutat de la cineva maşina. Pe drum el a spus că nu crede că un angajat de la Garda Forestieră poate să aibă gater. În drumul nostru spre casă am trecut prin zona gaterului ca să-i arăt stivele de lemne a lui Nacu. Sunt sigur că tot drumul am fost urmăriţi”, a declarat Tiberiu Boşutar.
El a mai declarat că în momentul în care au trecut prin faţa unităţii de procesare a lemnului, Ionel Nacu, administratorul gaterului, ar fi ieşit din curte la volanul unei maşini de teren, rupând efectiv porţile şi blocând drumul.
”Prin partea stângă a mea, venea o altă maşină cu o viteză foarte mare, a ocolit maşina de teren a lui Ionel Nacu şi m-a izbit. L-am văzut pe Nacu Mihai Mugurel ieşind din maşina mică. L-am văzut pe Nacu Ionel venind cu toporul spre mine. Am pornit maşina şi am accelerat. Nacu Ionel a vrut să mă lovească cu toporul în zona capului”, spune Tiberiu Boşutar.
Atacatorul ar fi lovit cu toporul autoturismul. Tiberiu Boşutar spune că n-a apucat să filmeze scena atacului pentru că a fost surprins de violența îndreptată asupra sa în plină zi.
”Am fost atacaţi cu topoare, a fost cât pe ce să-mi pierd viaţa. (…) Tocmai cei care ar trebui să apere pădurea ţării ne omoară pe drumurile publice. Am ajuns prea departe, nu se poate aşa ceva. Abia am scăpat cu viaţă. N-am crezut niciodată aşa ceva. (…). Pe drumul public ne-au urmărit.
Mafia lemnului a preluat controlul în ţara asta. Este prea mult. (…) Domnule ministru, Nacu Mugurel cu maşina personală s-a izbit frontal în noi. Suntem răniţi, geamurile sunt sparte. Ne-au păzit când au trecut prin dreptul casei şi au sărit pe noi. Autoritatea de stat să ne omoare”, a acuzat Tiberiu Boşutar în transmisiunea live video de pe Facebook.
Garda Forestieră Suceava a transmis un comunicat de presă în care arată că inginerul Mihai Mugurel Nacu a precizat că nu a avut niciun contact direct cu domnul Tiberiu Boşutar în data de 17.05.2020.
”În ceea ce priveşte distrugerea maşinii aparţinând Asociaţiei Moldoviţa, angajatul Gărzii Forestiere Suceava declară că în data de 17.05.2020 nu a fost implicat în niciun incident auto. Întrucât în cauză se efectuează cercetări de către organele abilitate, nu suntem în măsură a furniza alte date”, a transmis Garda Forestieră Suceava.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că se face o anchetă în acest caz şi că a fost deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe şi distrugere.
Mihai Nacu şi cu fiul acestuia, Ionel, nu au răspuns solicitărilor cotidianului Adevărul pentru a formula propriul punct de vedere.