3dots.ro

Un adolescent de 15 ani, găsit de familie fără viață. Necropsia nu a putut stabili cauza decesului

Un adolescent de 15 ani, găsit de familie fără viață.  Necropsia nu a putut stabili cauza decesului
Din articol:

Un adolescent în vârstă de 15 ani din municipiul Sebeș, județul Alba, a fost găsit fără viață de către membri ai familiei sale, iar în urma necropsiei nu a putut fi stabilită cauza morţii, fiind necesare alte investigaţii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, Luminiţa Prodan, a declarat că un băiat în vârstă de 15 ani, din Sebeş, a fost găsit mort, sâmbătă seara, de către familia sa. Potrivit acesteia, moartea băiatului nu a fost violentă.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„În urma efectuării necropsiei, nu s-a putut stabili cauza decesului. Vor fi efectuate alte investigaţii”, a precizat Luminiţa Prodan.

Anul trecut, în noiembrie, o adolescentă din Alba Iulia a murit după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla la o sală de fitness.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs