Ploiești. Doi adolescenți care se sărutau în parc, amendați de un polițist pentru că nu purtau mască

27 Ian 2021 | scris de Anita Raicu

Un polițist local i-a amendat pe doi adolescenți pe care i-a surprins sărutându-se într-un parc din Ploiești, cu câte 250 de lei, pentru că nu purtau mască de protecție în spațiul public, relatează observatorulph.ro.

Ploiești. Doi adolescenți care se sărutau în parc, amendați de un polițist pentru că nu purtau mască

Băiatul purta masca de protecție sub barbă, în momentul în care o săruta pe fată, dar polițistul local a decis că cei doi nu respectă legea, așa că i-a amendat de ambii tineri cu câte 250 de lei.

Mama băiatului în vârstă de 16 ani a achitat amenda primită de fiul său, însă va cere explicații conducerii Poliției Locale Ploiești pentru, spune ea, excesul de zel de care a dat dovadă agentul.

”Fiul meu se afla în parc, pe bancă, în compania unei fete. Cei doi se sărutau, iar în jurul lor nu se afla nimeni. Polițistul local a venit din spate pentru a-i putea surprinde pe cei doi, iar apoi i-a amendat”, a povestit mama băiatului amendat.

”A scris în procesul verbal că băiatul meu a fost depistat în parcul de joacă pentru copii fără a purta mască de protecție. Mi se pare un abuz și o josnicie. Alte infracțiuni nu avea de constatat?” a mai precizat femeia.

Directorul Poliției Locale Ploiești, Adrian Vaida, a declarat că va ”demara o anchetă în acest caz pentru a lămuri situația”.


CLICK - Follow us on Google News