
A murit Alexandru Darie, avea 60 de ani. Dumnezeu să-l odihnească!

Regizorul Alexandru Darie a murit la vârsta de 60 de ani. Fiul actorului Iurie Darie era internat de aproape două săptămâni la Terapie Intensivă la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti.
Alexandru Darie suferea de ciroză şi era pe listele de transplant hepatic, iar în ultimele luni starea sa de sănătate s-a agravat. La începutul lunii septembrie, el a fost internat la Institutul Clinic Fundeni, cu o complicaţie la plămâni.
Alexandru Darie a împlinit 60 de ani pe 14 iunie anul acesta. De câţiva ani, regizorul se trata de ciroză la Ponderas Academic Hospital, potrivit unor surse apropiate.
Ducu Darie, cum îi spun prietenii, s-a născut pe 15 iunie 1959 într-o familie de artişti, părinţii săi au fost Consuela Roşu şi Iurie Darie. A absolvit în 1983 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale“ Bucureşti.
"Cred că de pe la 3 ani, 3 ani şi jumătate, am început să cresc în teatru. Nu exista bonă, baby-sitter şi-aşa mai departe… Aşa că părinţii mă luau la repetiţii, la Teatrul de Comedie, unde erau amândoi angajaţi. Era perioada de glorie a Teatrului de Comedie: director era Radu Beligan, iar trupa era de fapt o pleiadă fantastică de actori, de la Dem Rădulescu, Mircea Albulescu, (Gheorghe) Dinică, (Marin) Moraru, până la cei mai tineri, care atunci erau Sanda Toma, Grigore Gonţa… Se puneau spectacole precum ”Umbra", de Evgheni Schwartz, ”Capul de răţoi", iar regizor era David Esrig. (…)
Împreună cu valul binecunoscut, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, (Lucian) Giurchescu, (Radu) Penciulescu, toţi au plecat după ”închiderea robinetului" în străinătate, „afară" – cum se spunea… Şi, deci, stăteam în teatru. Acolo am descoperit mirosul scenei, ce valoare are o mască, un element de recuzită. Stăteam ore întregi şi mă jucam cu ele.
Toate au un anumit mister, pentru că au o energie legată de teatru, de actul acesta sacerdotal aproape, de a face teatru. Şi pentru un copil, vă daţi seama, că totul era imens.
După aceea, când am crescut, vedeam cât de mici sunt de fapt culisele Teatrului de Comedie, „buzunarele scenei"… Am intrat şi în spectacole, de la 6 ani am făcut figuraţie, şi în „Capul de răţoi" şi în alte spectacole… Chiar am fost la Viena, prima oară când am ieşit afară din ţară, am fost cu părinţii mei, într-un turneu cu mare succes de altfel. Iar până în anii '70 a fost o perioadă când se făceau multe turnee în străinătate…", mărturisea Ducu Darie, într-un interviu, pentru cotidianul Adevărul.