
Un ambulanţier care a cărat în spate o pacientă, mustrat pentru că nu a respectat protocolul

O fotografie făcută publică de o asistentă din Alba în care un angajat al Ambulanţei cară în spate o pacientă a devenit virală pe internet.
Echipajul medical fusese chemat în localitatea Arieşeni şi pentru că Ambulanţa nu a putut intra prin noroi până la pacientă, angajatul a cărat-o în spate pe femeie până la maşină.
În loc să fie felicitat, angajatul a fost cercetat pentru gestul său, a scris pe Facebook asistenta de la Serviciul de Ambulanţă Alba.
________________
”Ne-am săturat de protocoale făcute de teoreticieni. Mereu am spus ca vreau sa vină cu noi pe tura ”prea înalții" si sa vada realitatea din teren. Lucram fara doctor, ture întregi la nivel de județ, dincolo de protocol e ceea ce știm, ce vedem, ce simțim.
Mereu ne-am confruntat cu situații care nu sunt scrise în niciun protocol, dacă am reușit sa ne salvam, noi, salvatorii a fost ok, dar cu cate traume am ramas pe nimeni nu interesează.
Teorii de Occident cand noi suntem praf, noi, angajații.
Ca o paranteză,,neimportanta " pentru protocoalele domniilor lor….
Se numește Dumitru Ignat. Este ambulanțier la Serviciul Public de Ambulanță Alba, Substația Câmpeni.
Ambulanța cu care s-a deplasat la caz nu a putut parcurge drumul acoperit cu noroi și zăpadă până la bolnava in vârstă cu insuficiență respiratorie și Tensiunea Arterială crescută.
A transportat bolnava în spate. Asistenta mergea lângă el cu tubul de oxigen.
In loc sa fie felicitat că a făcut tot ce era omenește posibil cărând 100 m bolnava în cârcă, a fost luat la întrebări fiindcă nu a respectat protocolul… adică să anunțe dispeceratul, să aștepte până venea echipajul SMURD Câmpeni.
Ei auziseră deja prin stație că mașina respectivă este in misiune și șansele să ajungă la ei în timp util ar fi fost foarte mici.
Și au luat decizia pe loc. A făcut ceea ce puțină lume ar fi făcut… un gest eroic, dovedind grijă și respect, dragoste pentru pacient și implicare cu orice risc.
Pacienta din Arieșeni a primit tratamentul la timp fiind în afara pericolul.
Medicul de urgență de la Ambulanța Albă afirmă "mi se pare o chestiune care frizează absurdul ! Să respecți o hârtie și să nu vezi omul in suferință "
Numele acestui salvator trebuie cunoscut de toți. Sufletul și Omenia lui merită respectul nostru", a scris Ina Păduraru pe pagina sa de Facebook.