Bărbat cu dizabilități, pus de ANAF să aleagă între pensia de 640 de lei și cântatul la nunți

12 Nov 2018

Faptul că legiuitorul român gândește fără prea mari orizonturi l-a pus într-o situație dramatic pe un bărbat din Gorj, pus să aleagă între pensia de handicap asigurată de stat și câștigurile

Robert Gavrilescu s-a născut cu o deficiență gravă și a ajuns să trăiască în scaunul cu rotile, din cauza handicapului de gradul I. A reușit totuși să răzbească prin viață, ajutat și de pasiunea sa pentru muzică, cântând la nunți pentru a aduna banii necesari întreținerii familiei.

Până la un punct, luna trecută, când, o decizie a ANAF, aplicată uniform, fără să fi prevăzut cazurile speciale ce-ar putea să apară, obligă persoanele care desfăşoară activităţi artistice să opteze între pensie şi veniturile din activităţile respective.

Astfel, Robert Gavrilescu este nevoit să renunțe la activitatea care-i aducea veniturile necesare traiului decent pentru a nu-și pierde pensia de 640 de lei oferită de stat.

«Din păcate, în România, o persoană cu indemnizație de invaliditate gradul I nu poate cumula pensie cu alte venituri, acest privilegiu îl au doar domnii guvernanţi. Sunt pus în situația să aleg între pensia de 640 de lei și alte venituri. Am ales pensia», a declarat Robert Gavrilescu pentru Gazeta de Sud.

SHARE