Directiva europeană. Angajații care au copii mici vor avea program flexibil la muncă

România trebuie să transpună o directivă europeană care acordă angajaților cu copii mici posibilitatea creării unui program de lucru flexibil care să corespundă cu nevoile acestora astfel încât să le poată purta de grijă celor mici.

Directiva europeană a fost aprobată în luna august a anului 2019, iar autoritățile legiuitoare din statele membre au termen până la august 2022 să transpună actul european în legislațiile naționale.

Potrivit directivei, ce vizează drepturile angajaților europeni cu copii mici cu vârsta de până la 8 ani, cei ce se încadrează și vor să beneficieze de prevederile actului european vor trebui să ceară superiorilor crearea programului flexibil.

”Echilibrul dintre viața profesională și cea privată rămâne însă o provocare considerabilă pentru mulți părinți și lucrători care au responsabilități de îngrijire, în special din cauza prevalenței în creștere a programului de lucru prelungit și a orelor de lucru în schimbare, care are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor.

Un factor major care contribuie la subreprezentarea femeilor pe piața muncii este dificultatea de a găsi un echilibru între obligațiile profesionale și cele familiale. Atunci când au copii, femeile lucrează, de obicei, mai puține ore în locuri de muncă remunerate și petrec mai mult timp îndeplinind responsabilități de îngrijire neremunerate.

Faptul de a avea o rudă bolnavă sau aflată în îngrijire s-a dovedit, de asemenea, că are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor, unele femei ieșind complet de pe piața muncii", se arată în textul Directivei europene cu nr. 1.158/2019.

Implicit, programul de muncă flexibil vine să încurajeze părinții și îngrijitorii să rămână în câmpul muncii și presupune câteva de flexibilitate a muncii pentru părinți, de la alegerea timpului de început și de sfârșit al programului, la munca de acasă sau o combinație între munca la birou și cea în afara biroului.

”În acest scop și având în vedere nevoile lucrătorilor, aceștia au dreptul de a solicita formule flexibile de lucru în scopul de a-și adapta modurile de lucru, inclusiv prin utilizarea, acolo unde este posibil, a unor formule de muncă la distanță, a unor programe de lucru flexibile sau a unei reduceri a timpului de lucru pentru acordarea de îngrijiri", arată directiva.

Zilele lucrătoare la care se face trimitere se referă la programul de lucru cu normă întreagă, astfel cum este definit de statul membru în cauză.

Rămâne de văzut cum vor reuși autoritățile de la București să transpună directiva și dacă angajatorii vor fi dispuși să adapteze nevoile angajaților la nevoile lor.

Etichete:

Urmăriți-ne pe Google News - 3Dots Stories

________________________________________________________________

Mărturia unei supraviețuitoare a accidentului produs de Vlad Pascu: ”Dreptate ar fi ca el să facă pușcărie câți ani aveau împreună Roberta și Sebi”

Cristina I. e unul din cei trei studenți răniți în accidentul produs de Vlad Pascu în noaptea de 19 august anul trecut, în localitatea 2

De ce sunt românii așa? ”Mai bine o duceam la un cămin de copii! Și mi-a zis nevasta-mea…”

În afara dependenței pe care o aduce unora, internetul și-a dovedit utilitatea prin furnizarea unor informații utile, accesului facil la educație, cultură și cumpărături. Urmare

Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: ”Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania, unde le fabrică!” – video

Într-o înregistrare video postată pe TikTok, un turist italian se declară uimit de numeroasele mașini scumpe pe care le-a văzut pe străzile din capitala României.

Dănuț Lupu, despre viața în penitenciar: ”Pentru ei nu face nimeni nimic, nu-i ajută nimeni! Sunt foarte mulți din ăștia în pușcărie!”

Dănuț Lupu a vorbit în cadrul emisiunii ”Prietenii lui Ovidiu”, difuzată de Gazeta Sporturilor despre cele șase luni pe care le-a petrecut în spatele gratiilor

Cum e să meditezi copiii miliardarilor? O profesoară povestește experiența din Dubai: ”Mi-a dat 3.000 de dolari ca să-i fac temele pentru acasă”

O profesoară britanică a ales să facă o schimbare în carieră, mutându-se în Emiratele Arabe Unite, unde a oferit meditații copiilor provenind din familii extrem