Absolventa de 10 care a refuzat premiul dat de Guvern: «Nu îmi mai sunaţi părinţii să îi convingeţi să îmi închidă gura!»

31 Aug 2020 | scris de Monica Pavelescu

Antonia Pup, fosta preşedintă a Consiliului Naţional al Elevilor, este acum studentă la Istorie, în Timişoara. Tânăra a luat examenul de Bacalaureat cu media 10, dar a refuzat premiul oferit de Guvern pentru absolvenţii care au obţinut această performanţă.

Absolventa de 10 care a refuzat premiul dat de Guvern: «Nu îmi mai sunaţi părinţii să îi convingeţi să îmi închidă gura!»

Într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, Antonia Pup acuză presiunile care se fac asupra părinţilor săi, angajaţi la stat, pentru a-i tempera luările de poziție.

”Dacă părinţii mei lucrează la stat, iar eu mă iau de Guvern, asta înseamnă că trebuie să accept ca ei să fie traşi la răspundere pentru cum aleg eu să mă poziţionez în raport cu Executivul?

Tatăl meu a fost atenţionat asupra ultimei mele postări şi aparent unii dintre dumneavoastră susţineţi cu tărie că gestul meu a fost arogant şi că pe mine mă dau banii afară din casă.

Ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca părinţii mei să fie afectaţi de cele spuse de mine, aşa că aleg să fiu proactivă în acest sens: îmi dau seama ce încercaţi să faceţi.

Exact cum am spus, nu este cazul să ne dea banii afară din casă, poate şi mie mi-ar fi prins bine 3.000 de lei ca să petrec cu prietenii la mare, dar spre deosebire de anumiţi oameni, eu nu tranzacţionez niciun principiu!

Nu aş mai fi putut să mă uit în oglindă dacă ştiam că eu am luat bani de la Guvern când Guvernul nu asigură un minimum de resurse igienico-sanitare pentru elevii dezavantajaţi, în plină pandemie.

Voi puteţi să vă mai uitaţi în oglindă când ştiţi că acei copii nu au ce mânca de pe o zi pe alta şi voi le vorbiţi despre platforme educaţionale online?

Aţi făcut prea puţin pentru acei copii, din martie până acum, ca să mă faceţi să cred că acei bani nu sunt murdari de iresponsabilitate. 

Persoanele aflate acum la putere încearcă să îmi caute părinţii prin diferite forme de contact, direct sau indirect, ca să îi tragă la răspundere pentru faptele mele. Nu mai îmi sunaţi părinţii să îi convingeţi să îmi închidă gura, să încercaţi să îi ameninţaţi sau să îi faceţi pe ei să sufere din cauză că la mine nu aţi ajuns.

Amândoi părinţii mei lucrează la stat, îşi văd de treaba lor, nefiind înregimentaţi politic, aşadar cei ce citesc postarea asta şi o coroborează cu anterioarele pot să îşi dea seama că familia mea ar fi prima supusă acestor atacuri. Din cauză că eu spun ceea ce cred.

Chiar în ziua în care am publicat decizia de a refuza banii de la Guvern tatălui meu i-a fost atrasă atenţia într-un mod fără scrupule pentru ceea ce am ales eu să fac, să gândesc şi să public.

"Guvernul meu", îmi aduci aminte de cum Ceauşescu hărţuia părinţii rămaşi în ţară atunci când copiii reuşeau să fugă de sistem. Oricine încearcă să vă sancţioneze pentru greşelile făcute, apelaţi la vechile şiretlicuri pe care odinioară le-aţi blamat pentru a încerca să ne reduceţi la tăcere.

Refuz să trăiesc într-o realitate distorsionată în care democraţia nu înseamnă libertate, pluralism şi dezbatere. 

Nu aveţi niciun drept să daţi în părinţii mei, care nu ar trebui traşi la răspundere pentru faptele mele. Eu singură pot să fiu trasă la răspundere, nu doi oameni care toată viaţa lor au muncit ca să îmi asigure mie un viitor.

Orice presiune livrată într-un asemenea mod nu poate demonstra decât faptul că vă este frică atunci când se vorbeşte de principii, iar, în ciuda faptului că poate veţi încerca să îi întoarceţi împotriva mea, mie nu veţi reuşi să îmi slăbiţi motivaţia de a lupta pentru dreptate, adevăr, egalitate de şanse.

Da, am ales să sancţionez Guvernul PNL pentru modul în care a tratat elevii din România. Fără mandat, fără blat cu niciun partid. Am sancţionat acţiunile tuturor factorilor de decizie din domeniul educaţiei fără să mă uit la carnetul lor de partid, ci mai degrabă la modul în care îşi onorează promisiunile faţă de cetăţeni. 

Dacă orice fel de ameninţare la adresa familiei mele menită să mă reducă pe mine la tăcere se va transpune în dispoziţii abuzive nu voi ezita să îi apăr la fel cum am apărat elevii pentru care am luptat.

Tuturor părinţilor din România: nu plecaţi capul, aveţi încredere în copiii voştri, vorbiţi-le despre principii şi valori, lăsaţi-i să-şi ducă lupta lor, aşa cum ai mei părinţi m-au lăsat să îmi duc lupta mea”, a scris Antonia Pup pe Facebook.


CLICK - Follow us on Google News