Argeș. Un tânăr de 18 ani a fost găsit fără viață în camera lui
Un tânăr de 18 ani din Mioveni, județul Argeș, a fost găsit fără suflare în această seară în camera sa. Băiatul s-a plâns că se simte obosit.
Un tânăr în vârstă de doar 18 ani, din Mioveni, județul Argeș, a fost descoperit fără viață în această seară, în camera lui.
Tatăl său a fost cel care l-a găsit și care a sunat imediat la ambulanță, dar din păcate, medicii au putut doar să constate decesul.
Tânărul era elev în clasa a douăsprezecea și ieri nu a mers la cursuri. Fiind vorba de săptămâna cu activități ecologice, băiatul a spus ca preferă să stea acasă, mai ales că în câteva luni urmează Bacalaureatul, și ar alege să-și petreacă timpul învățând.
Părinții au mers la serviciu astăzi, iar tatăl, cel care a descoperit primul tragedia, a fost cel care a ajuns primul acasă.
Deocamdată nu există niciun indiciu care sa îi ducă pe polițiștii să ia în considerare ipoteza unei sinucideri.
Din primele constatări, pare, mai degrabă, spun anchetatorii, că băiatul ar fi murit in somn. El u era cunoscut cu vreo problemă de sănătate, dar de ceva timp s-ar fi plâns că se simte obosit.
Deocamdată, anchetatorii nu au putut obține multe informații de la familie pentru ca părintii erau în stare de șoc. Tânărul era mezinul familiei cu doi copii.