Averea unui bătrân înstărit, dat dispărut de chiriaş, găsit într-o urnă  de cenușă, revendicată printr-un testament dubios 

09 Sep 2019 | scris de Monica Pavelescu

Alexandru Lökösházy, unul dintre cei mai respectaţi experţi auto din judeţul Bihor, a fost dat dispărut în luna august de cunoştinţe. Lökösházy avea 87 de ani şi nicio rudă în viaţă. În schimb, avea o avere considerabilă: două apartamente şi mai multe terenuri situate în zone bine cotate imobiliar din Oradea.

  • Averea unui bătrân înstărit, dat dispărut de chiriaş, găsit într-o urnă  de cenușă, revendicată printr-un testament dubios 

Lökösházy a fost dat dispărut de un bărbat care locuia în chirie în unul din apartamentele deţinute. Chiriaşul a decis să sune la Poliţie fiindcă nu reuşea să ia legătura cu proprietarul de cel puţin două săptămâni.

Omul care a făcut reclamaţia le-a mai declarat poliţiştilor că, în ultima conversaţie avută cu Lökösházy, acesta i-a spus că a fost invitat de un tânăr, cu care discutase despre vânzarea unuia dintre terenurile sale, să petreacă o săptămână la munte.

Ancheta poliţiștilori a evidențiat că bătrânul de 87 de ani nu a mai ajuns la munte, ci a fost dus de tânărul care îl invitase într-o locuinţă din satul Mihai Bravu, comuna Roşiori, localitate situată în apropierea graniţei cu Ungaria, la 30 de kilometri de Oradea.

Potrivit funcţionarilor primăriei Roșiori, respectivul tânăr s-a prezentat la mijlocul lunii august cerând schimbarea domiciliului lui Lökösházy, la adresa locuinţa sa din satul Mihai Bravu, pe Alexandru Lökösházy.

”S-a întâmplat în urmă cu aproximativ trei săptămâni. A venit un tânăr, că doreşte să-l ia în spaţiu Alexandru Lökösházy, în imobilul pe care-l deţine în Mihai Bravu. Ar fi avut nevoie de certificatul fiscal al apartamentului în care a locuit persoana respectivă, ca să vedem noi dacă are datorii, etc. L-am trimis pe petent la Oradea, dar a revenit spunând că documentul se eliberează doar personal, iar omul nu poate să-l ceară. Din acest motiv, i-am refuzat cererea, a declarat, pentru cotidianul Adevărul, una dintre funcţionarele Primăriei Roşiori.

După alte două săptămâni, acelaşi tânăr s-a întors la primărie cu actul constatator al decesului bătrânului, solicitând să i se elibereze certificatul de deces.

Potrivit documentului respectiv, Alexandru Lökösházy a murit pe 31 august și a fost transportat de persoana menționată la crematoriul din Oradea, pentru a fi incinerat.

”Avea toate documentele necesare din punct de vedere legal“, a declarat Dorin Gherghev, administratorul crematoriului. Practic, funcţionarii de la crematoriu au solicitat, conform legii, doar certificatul de deces, care a fost întocmit în baza actului constatator al decesului, semnat de un medic din Roşiori care a constatat, potrivit documentului, că Alexandru Lökösházy ar fi murit din cauze naturale.

Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care investighează cazul sub suspiciunea de omor. Anchetatorii l-au audiat în mai multe rânduri pe tânărul extrem de implicat în acest caz. Bărbatul a prezentat poliţiştilor un contract de întreţinere încheiat cu bătrânul din Oradea şi un testament întocmit de mână, neautentificat, prin care-i lasă moştenire întreaga avere.

El a pretins în faţa procurorilor că bătrânul nu s-a simţit bine în perioada în care a stat cu el şi a murit din cauza bătrâneţii şi a bolii. Informaţiile urmează să fie verificate de anchetatorii care, în paralel, au dispus efectuarea mai multor percheziţii, atât la domiciliul bătrânului, cât şi la imobilele deţinute de suspect.

Cunoscuții și foştii colaboratori ai lui Lökösházy - avocaţi, poliţişti, procurori - sunt de-a dreptul şocaţi de ce i s-a întâmplat expertului auto, iar vecinii din blocul în care locuia, situat pe malul Crişului, în Oradea, într-un cartier liniştit, sunt convinşi că principalul motiv pentru care bătrânul și-a pierdut viața a fost averea sa.

”Noi îl ajutam cu mâncarea, îi făceam cumpărăturile, îl vizitam, îl ajutam. Era lucid, un om serios, nu socializa cu necunoscuţii, darămite să se dea în întreţinere la un străin. Şi, în plus, el îşi făcuse deja toate demersurile pentru înmormântare, şi-a făcut chiar şi un cavou. De ce l-a incinerat?“, se întreabă una dintre vecinele lui Lökösházy.

SHARE