3dots.ro

Situație absurdă în Bacău! Muncitorii de la drumuri care au asfaltat o groapă cu materialul de prisos riscă închisoarea

Situație absurdă în Bacău! Muncitorii de la drumuri care au asfaltat o groapă cu materialul de prisos riscă închisoarea

Din articol:

Pe strada Tineretului din Bacău, lucrările de asfaltare ale primăriei nu au ajuns niciodată până acum. În gropile din ce în ce mai multe și mai adânci, localnicii spun că își strică mașinile și își rup picioarele.

Zilele trecute, muncitorii care lucrează la asfaltarea unor străzi adiacente au acoperit câteva găuri cu asfaltul care le-a rămas de acolo. Iar oamenii le-au fost recunoscători.

Un trecător a făcut poze, le-a postat pe o reţea de socializare și de aici au început problemele: muncitonii au vrut să îi ajute pe localnicii care fac slalom printre cratere, dar acum riscă amenzi și cercetări. În plus, trebuie să readucă strada la starea inițială, adică să o lase plină de gropi.

Potrivit legii, ”efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public (..), fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii (…)” se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

”În cartierul respectiv se desfășoară un contract de reparare a asfaltului. Strada în cauză nu e inclusă în acest contract, pentru că acolo se va înlocui rețeaua de apă și canalizare. Decizia de a acoperi o groapă a fost luată de un angajat al companiei cu care avem contract. Analizăm măsurile pe care urmează să le luăm”, a declarat purtătorul de cuvânt Primăriei Municipiului Bacău, Andreea Negru.

Porțiunea asfaltată are aproape 13 metri lungime și o lățime de 2 metri și jumătate.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs