Micuţul Ayan a povestit cum a trecut peste cele 25 de ore petrecute singur în pădure: ”Am văzut lupul!” – video
După 25 de ore petrecute în sălbăticie, Ayan, băiețelul de doi ani rătăcit prin pădure, a ajuns cu bine în brațele părinților săi. Cu lacrimi în ochi, băiețelul a povestit cum a trecut singur prin ceea ce a fost aventura vieții sale.
Ayan a dispărut duminică. Copilul din localitatea Tudora, din județul Botoșani, se afla în vizită la o cunoştinţă, împreună cu familia, şi a părăsit locuinţa respectivă, iar cei apropiaţi nu au reuşit să-l găsească.
Băiatul a fost căutat timp de 25 de ore de sute de persoane – forțe de ordine și voluntari – fiind găsit în pădure, la 3 kilometri de casă, în apropierea unui schit.
Ayan spune că și-a făcut culcuș în timpul nopții din crengi și frunze, că a ploua și că i-a fost frig și că a văzut și animale sălbatice.
Ayan: Am văzut lupul!
Reporter: Ai văzut lupul?
Ayan: Da!
Reporter: Și era mare? Ce-ai făcut? Te-ai urcat în copac?
Ayan: Da… M-am ascuns!
Reporter: Unde te-ai ascuns?
Ayan: M-am ascuns!
Reporter: Nu ți-a fost frig?
Ayan: Da, a fost frig! Și a venit ploaia!
Dezinvolt, deși marcat de experiența prin care a trecut, Ayan i-a cerut mamei sale să nu mai plângă, îmbrățișând-o.
Mama lui spune că nu găsește cuvinte de mulțumire pentru cei care i-au găsit copilul și pentru toate persoanele care s-au implicat în salvarea lui.
”Au fost atât de bine organizați, încât nu știu, n-am văzut în viața mea… Vreau să le mulțumesc din tot sufletul și din toată inima că au fost alături de noi în cele mai cumplite momente și ne-au ajutat toți, din toate părțile”, a spus femeia.