Daune morale pentru românul care a aflat de la televizor că și-a omorât soția în fața copilului lor

Daune morale pentru românul care a aflat de la televizor că și-a omorât soția în fața copilului lor

Un bărbat din Cluj a obținut daune de la televiziunea care l-a prezentat, în mod eronat, ca fiind un criminal.

Conform unei decizii a instanței, clujeanul și soția sa au de primit 10.000 euro de la Antena Group, care a preluat o știre din presa italiană, despre o crimă comisă în Italia într-o familie de români, care fusese ilustrată în mod greșit.

În procesul desfășurat la  Tribunalul Cluj, bărbatul, militar în cadrul unității militare din Câmpia Turzii, a declarat instanței că în seara zilei de 24 septembrie 2022, care era o zi de sâmbătă, a observat faptul că are mai multe apeluri nepreluate de la mai mulţi colegi şi a primit chiar şi mesaje vocale şi scrise în care era întrebat ce s-a întâmplat cu el, unde se află în acel moment şi alte asemenea întrebări care, pentru el, la acel moment nu aveau nicio logică.

Contactându-și colegii, aceștia i-au spus că în cadrul unității militare se vorbește că și-a ucis soția și că această informaţie ar fi fost redată de către postul de televiziune Antena 1 în cadrul jurnalului de ştiri.

Militarul a mai arătat că a fost sunat și de sora sa, care la rândul ei ”i-a relatat faptul că a văzut o ştire în care se susţinea că şi-ar fi ucis soţia, în timp ce copilul lor minor se afla în casă, fiind publicată şi fotografia în care apare imaginea reclamanţilor şi a fiicei lor”.

Ce se întâmplase de fapt. O știre difuzată de Antena 1, despre ”sfârşitul cumplit al unei românce din Italia”, îl indica pe militarul român ca autor al crimei.

„La două zile distanţă de la aflarea acestor veşti, reclamanţii au primit de la mai multe persoane, printre care şi de la martorele propuse, capturi de ecran şi o înregistrare care conţinea o ştire difuzată în cadrul  s-a arătat

În cererea de chemare în judecată prin care militarul a cerut daune morale de 70.000 de euro, iar soția sa – daune morale de 50.000 de euro, au fost prezentate probe cu privire la faptul că ”în cadrul programului ”Observator, ora 19” din data de 24.09.2022 a fost expusă imaginea celor doi reclamanţi, împreună cu cea a fiicei lor (imaginea minorei fiind, din fericire, blurată), în contextul prezentării unei crime care a avut loc în Italia”,.

Antena 1 s-a apărat în proces arătând că în speță a fost vorba de ”o regretabilă eroare”, reclamanții înșiși admițând că asocierea lor cu crima din Italia s-a produs dintr-o eroare.

Postul de televiziune s-a mai apărat arătând că jurnaliștii Antena 1 au preluat știrea din presa italiană, jurnaliștii italieni fiind deci sursa erorii.

”Asocierea imaginii reclamanţilor cu autorul si cu victima omorului nu a fost una intenţionată și nici măcar rezultatul unei neglijențe grave. Imaginea a fost preluată de la o sursă credibilă, respectiv de la jurnaliştii locali care au analizat faptele la faţa locului.

Prin urmare, asocierea imaginii reclamanţilor cu alte persoane a fost în mod evident rodul unei erori, care s-a produs în ciuda diligențelor profesionale de a obţine și difuza o informaţie corectă”, s-a apărat postul de televiziune.

Antena 1 a mai arătat în proces că ”activitatea de presă, în special în zilele noastre, este uneori în mod inevitabil supusă erorii”.

”Dacă astfel de erori ar fi sancţionate în condiţiile în care ele nu sunt foarte grave și sunt rezultatul activităţii de informare a publicului și nicidecum de al intenţiei de vătămare – atunci presa ar fi descurajată sa acţioneze într-o manieră eficientă, care sa deservească interesul general”, s-a apărat postul TV.

Televiziunea a mai subliniat că ”în ciuda difuzării eronate a fotografiei reclamanţilor, confuzia pentru public cu privire la persoanele acestora nu era posibilă”.

”Totodată, în măsura foarte improbabilă în care confuzia s-a produs, ea a fost imediat eliminată, prin aflarea de către toate cunoştinţele reclamanţilor despre adevărata situaţie de fapt”, a mai fost apărarea televiziunii.

Tribunalul Cluj a admis, însă, în parte cererea reclamanților obligând Antena Group să le achite celor doi soți 6.000 de euro (pentru el), respectiv 4.000 de euro (pentru ea).

”Libertatea de exprimare exercitată cu bună-credinţă presupune ca autorul afirmaţiilor să cunoască veridicitatea acestora, fiind obligat să depună suficiente eforturi pentru a verifica acest caracter al lor, ceea ce nu se verifică în speţa de faţă, în condiţiile în care pârâta s-a limitat la a prelua o ştire difuzată iniţial de o televiziune italiană, asociind însă imaginea reclamanţilor cu conţinutul acesteia”, se arată în hotărârea Tribunalului Cluj, care nu este definitivă.

Tribunalul a mai reținut că ”reclamanţii au suferit un evident prejudiciu moral, prejudiciu constând în lezarea onoarei, deteriorarea aparent iremediabilă a bunei lor reputaţii, atât în societate şi în profesie, cât şi în mediul familial şi în cercul de prieteni sau cunoscuţi”.

”Nu este de ignorat, din punct de vedere al prejudiciului moral cauzat reclamanţilor, nici disconfortul psihic suferit de aceştia, concretizat în tulburarea liniştii lor sufleteşti şi mentale, a păcii interioare, în temerea reclamanţilor că modul în care va fi percepută imaginea lor de către toţi cei apropiaţi, precum şi de către opinia publică, va fi unul alterat şi deteriorat, greu de remediat. Apoi, este de avut în vedere împrejurarea că imaginea reclamanţilor în societate, în familie, în mediul profesional, este compromisă în mod grav, poate chiar ireversibil”, se mai arată în decizia instanței.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Cristina Neagu, în doliu! Tatăl handbalistei a încetat din viață la 68 de ani

Constantin Neagu, tatăl handbalistei Cristina Neagu, a încetat din viață la 68 de ani și a fost înmormântat la Domnești,  cimitirul Ghencea II, în cadrul

”Lupta mea cu Tesla”:  românca al cărei nume este gravat pe mașinile companiei lui Musk, bolnavă de cancer, își mai dorește doar să primească scuze

Contribuția româncei Cristina Bălan la crearea Tesla Model S a fost atât de apreciată de producătorul american încât inițialele numelui său au fost gravate pe

Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu se întorc la PRO TV

După ce-au dat uitării oboseala acumulată la ”Chefi la cuțite”, la Antena 1, cei trei bucătari revin în televiziune, dar în cea din Pache Protopopescu!

Locul de vacanță cu prețuri neschimbate de 10 ani. ”Numai la noi se practică japca!”

Spre disperarea multora dintre hotelierii din țară, mulți români aleg să petreacă vacanțele în străinătate. Această opțiune este motivată de faptul că, așa cum certifică

Mărturisirea unui supraviețuitor de pe Titanic, salvat de la îngheț chiar de femeia pe care o ajutase să urce în barca de salvare

Peste 1.500 de persoane au murit după ce Titanicul s-a izbit de un iceberg în Oceanul Atlantic pe 14 aprilie 1912, ceea ce a dus

Un restaurant italian le oferă o sticlă de vin gratis clienților care lasă telefoanele la intrare

Un restaurant italian a luat decizia de a-și ajuta clienții să se rupă de tehnologie măcar pentru momentele în care le trec pragul localului, oferindu-le

Autoritățile ucrainene, acuzate că mobilizează forțat români din Cernăuți: „Bărbații noștri sunt luați și trimiși la război, în timp ce aceia care au bani stau liniștiți” – video

Situația din Cernăuți, unde trăiește o comunitate semnificativă de români, devine tot mai tensionată pe măsură ce autoritățile ucrainene intensifică eforturile de mobilizare a populației

Doi soți din Marea Britanie s-au trezit divorțați din greșeală, după ce un avocat le-a încurcat dosarul

Doi britanici au aflat că nu mai formează o familie și că sunt divorțați, după ce angajații unei companii de avocatură a comis o eroare,

Sfatul primit de Micahel Caine de la John Wayne: ”Va urina pe pantofii tăi!” – video

Chiar și Michael Caine a trecut prin perioada în care era doar un tânăr actor care bătea la porțile afirmării și în care prezența sa

A murit Costel Corduneanu. Interlopul a încetat din viață pe masa de operație

A murit Costel Corduneanu, una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii interlope din Iași și liderul clanului Corduneanu. Cunoscut în lumea interlopă, dar și