După mai bine de o lună de la momentul în care fiica sa, Ioana, a fost condamnată la cinci ani de executare, în primă instanță, fostul preşedinte Traian Băsescu a avut o reacție pe această temă.
Aspect ce i-a fost imputat de opinia publică în tot acest timp…
”Încă n-am văzut om condamnat la 5 ani de închisoare, pentru că a instigat, fără să primească vreun ban, fără să fi luat ceva.
În schimb, am văzut foarte mulţi care au furat milioane şi care sunt bine-mersi. Nu-i atinge nimeni”, a declarat Traian Băsescu luni, într-o intervenţie la Realitatea PLUS, cu privire la condamnarea fiicei sale.
____________________
Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat, marţi, 2 martie, prima sentinţă în dosarul finanţării campaniei din 2009, în care Elena Udrea, Ioana Băsescu şi Dan Andronic a fost inculpaţi pentru corupţie în legătură cu finanţarea ilegală a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
Elena Udrea şi Ioana Băsescu au fost condamnate la închisoare, Dan Andronic a fost achitat. Sentinţele nu sunt definitive şi pot fi atacate cu apel.