3dots.ro

BBC. O spirală misterioasă a apărut pe cerul din Alaska – video

BBC. O spirală misterioasă a apărut pe cerul din Alaska – video

Din articol:

La primele ore ale dimineții de sâmbătă, o spirală uriașă și-a făcut apariția pe cerul din Alaska, captivându-i pe cei care au avut prilejul să o urmărească.

A fost o lumină bruscă, strălucitoare, la orizontul nordic, care a început rapid să ia forma unei spirale, scrie BBC.

Fotografului Todd Salat, pregătit să surprindă imagini spectaculoase cu aurora boreală, a avut prilejul să imortalizeze fenomenul ciudat.

”Aș spune că acesta a fost cel mai bizar lucru pe care l-am văzut vreodată.

A devenit din ce în ce mai mare. Nu aveam absolut nicio idee despre ce ar putea fi”, povestește fotograful.

Fotograful mai spune că spirala alb-albăstruie părea să se miște rapid, pentru că după aproximativ cinci minute, era aproape deasupra capului său.

Deși, după ce-au ajuns pe rețelele de socializare, imaginile fenomenului au intrigat, explicația oamenilor de știință este una cât se poate de simplă.

Potrivit cercetătorilor de la Institutul de Geofizică de la Universitatea din Alaska, spirala ar avea legătură cu lansarea unei rachete SpaceX, care a avut loc mai devreme în acea zi.

”Am aflat că SpaceX a lansat una dintre rachetele Falcon 9 pe o orbită polară cu aproximativ două ore mai devreme

Apariția spiralei pare a aibă drept cauză motorul rachetei SpaceX”, a declarat geofizicianul Don Hampton.

”Avem o mulțime de fenomene foarte neobișnuite pe cerul din nordul îndepărtat . Am văzut arcuri de ceață și curcubee în jurul Lunii. Așa că m-am gândit doar că este un lucru ciudat pe cer, dar e interesant”, a scris și Elizabeth Withnall, o moașă din regiunea arctică Kotzebue.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs