Ieșeanul care a băut toată noaptea spirt contrafăcut, dar a scăpat cu viață: «Eram supărat că nu m-am îmbătat!» - video

22 Mai 2020 | scris de Monica Pavelescu

Satul Onești, comuna Plugari, s-a făcut remarcat în urmă cu câteva săptămâni, după ce 15 dintre locuitorii săi și-au găsit sfârșitul după ce au băut spirt contrafăcut.

Ieșeanul care a băut toată noaptea spirt contrafăcut, dar a scăpat cu viață: «Eram supărat că nu m-am îmbătat!» - video

Teodor Sasu, un bărbat în vârstă de 58 de ani, a avut un noroc chior, nici el neputându-și explica cum de a scăpat cu viață, având în vedere că n-a stat pe gânduri când a venit vorba de băut, dând gata patru litri de alcool...

”De la Primărie mi-au dat o plasă cu o sticlă de spirt și mai multe lucruri pentru protecție în perioada asta… Eu seara am băut o jumătate de litru de rachiu. Când am terminat rachiul, am pus mâna pe sticla de spirt și am amestecat-o cu apă. Patru litri am făcut. I-am tot dat, i-am tot dat și am băut tot până spre dimineață”, a povestit Teodor Sasu pentru Bună Ziua Iași.

În ciuda cantității de alcool pe care a consumat-o - jumătate de litru de rachiu și jumătate de litru de spirt contrafăcut care conținea metanol, bărbatul spune că nu s-a îmbătat deloc - bărbatul spune că de dimineață s-a trezit nefericit.

”Dimineața eram treaz, am fost supărat că nu m-am îmbătat. Eu asta am vrut, să mă îmbăt”, a completat bărbatul.

Când am auzit că au murit și eu am scăpat, am făcut cruce… Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat. Sunt tare, ce să mai… Nu știu cum de am scăpat, sincer… Cred că l-am diluat mai mult, nu știu. Când am mai băut, am pus jumătate de litru de spirt și jumătate de litru de apă. Era mai tare. Acum am pus trei litri, cam mult…”, a mai spus bărbatul.

”Eu spirt am mai băut, dar rar. Un pahar de bere, de vin… merge… spirt, nu prea. Oricum, de acum nu mai pun gura. E otravă. Mie mi-au spus că e dezinfectant, că e bun pentru o frecție ceva, dar eu am băut”, a mai completat bărbatul.

Conform medicilor, în mod absolut inconștient, prin faptul că a băut mai întâi alcool etilic, apoi metilic, bărbatul și-a autoadministrat antidotul, cazurile de intoxicație cu alcool meticic tratându-se cu alcool etilic.

”Sunt mândru că am scăpat cu viață. Vreau să le spun oamenlior să nu mai bea spirt deloc. Dacă vor să bea un pahar de alcool sau ceva, să bea, dar nu spirt. Eu am băut și am cântat… Era să mor, dar am scăpat”, trage concluzia bărbatul din Iași.


CLICK - Follow us on Google News