Bianca Andreescu, întrebată de jurnaliști: 'Ţi-a fost mai greu în Canada fiind născută din părinţi români?'

08 Sep 2019 | scris de Anita Raicu

După ce s-a impus în finala de la US Open în fața Serenei Williams, Bianca Andreescu le-a dezvăluit jurnaliștilor că nu este doar o jucătoare completă de tenis, ci și o fată extrem de comunicativă, pe placul lor, lucru pe care l-a demonstrat în conferința de presă, care a durat peste 17 minute.

  • Bianca Andreescu, întrebată de jurnaliști: 'Ţi-a fost mai greu în Canada fiind născută din părinţi români?'

Tot timpul cu zâmbetul pe buze, veselă, ”Bibi“ n-a ocolit nicio întrebare, nici măcar pe ultima, care i-a aparținut cunoscutului jurnalist italian, prezent la mai toate turneele de Grand Slam, care a dorit să o surprindă. .

”Ţi-a fost greu în Canada fiind născută din părinţi români?“, a întrebat ziaristul italian, iar Andreescu a oferit un răspuns cât se poate de clar.

”Cu siguranţă, nu! Canada e o ţară incredibilă, e atât de multiculturală, încât n-am avut nicio problemă în copilărie. De aceea, îmi iubesc ţara (Canada - N.R.) atât de mult. Şi iubesc Federaţia de Tenis din Canada. N-am cuvinte să le mulţumesc pentru ce au făcut pentru mine. Mi-au fost alături de la vârsta de 10 ani, iar prin programul pe care l-au implementat au ajutat foarte mulţi sportivi canadieni. Fără ajutorul lor, cu siguranţă, n-aş fi fost aici“, a spus Bianca.

SHARE