3dots.ro

Analiză Reuters: Cât de adevărată e informația că Bill Gates vrea să microcipeze populația lumii

Analiză Reuters: Cât de adevărată e informația că Bill Gates vrea să microcipeze populația lumii
Din articol:

Reuters a analizat mai multe postări care au devenit populare pe rețelele de socializare prin care se răspândeau informații privind dorința lui Bill Gates de a implata microcipuri prin vaccinare sau despre obligativitatea unor certificate de vaccinare dorite de dr. Anthony Fauci, directorul Institutului de Alergii și Boli Infecțioase din SUA.

Teoria conspiraționistă privind microcipurile lui Gates s-a dezvoltat în urma unei sesiuni de întrebări și răspunsuri pe care miliardarului american a susținut-o pe Reddit, și în care anticipa eventuala utilizare a unor ”certificate digitale”, prin care oamenii să poată dovedi că au fost testați pentru COVID-19 sau că s-au vindecat de această boală.

Majoritatea interpretărilor acestei declarații făcea referire la tehnologia punctelor cuantice, dezvoltată de Fundația Gates. 

Kevin McHugh, unul dintre autorii studiului referitor la tehnologia amintită, a confirmat pentru Reuters că în acest proiect nu este un microcip sau vreo capsulă ce poate fi implantată, ci de ceva asemănător unui tatuaj care poate oferi informații la zi personalului medical, acolo unde nu este posibilă folosirea documentelor medicale.

Fundația Bill și Melinda Gates a precizat că ”apelarea la certificate digitale are legătură cu efortul de a crea o platformă digitală open source cu scopul de a răspândi accesul la testarea sigură de acasă”.

De asemenea, Reuters arată că nu a găsit declarații date de dr. Anthony Fauci, directorul Institului Naţional de Boli Infecţioase din SUA, cu privire la obligativitatea certificatelor care să ateste vaccinarea.

Acuzația falsă a apărut după un interviu acordat de imunologul american postului de televiziune CNN, dar în care vorbea că este ”posibilă” în viitor ideea că americanii ar putea să aibă ”certificate care să ateste imunitatea” la coronavirus. El a adăugat că această propunere ”ar putea să aibă o oarecare valoare în anumite circumstanțe”.

Potrivit lui Anthony Fauci, aceste documente medicale ar prezenta mai degrabă o certificare că acele persoane care le posedă au anticorpi la coronavirus, nu că au fost vaccinați.

El a confirmat că propunerea a fost discutată de comisia de la Casa Albă care luptă împotriva bolii și un asemenea certificat ar veni în ajutorul persoanelor vulnerabile și personalului medical.

Reuters menționează că guvernul american ia în calcul folosirea acestor documente, însă nu există dovezi care să arată că doctorul s-a referit la ele ca fiind obligatorii.

Recent, Organizația Mondială a Sănătății a avertizat guvernele lumii cu privire la emiterea de ”pașapoarte de imunitate”, arătând că nu există dovezi că oamenii nu se pot reinfecta.

Veridictul jurnaliștilor de la Reuters este că acuzațiile potrivit cărora Bill Gates vrea să ”microcipeze oamenii”, iar dr. Anthony Fauci vrea ca publicul să poarte ”certificare de vaccinare” sunt total false.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs