3dots.ro

Pictură veche de 200 de ani dintr-o biserică, distrusă la montarea centralei termice

Pictură veche de 200 de ani dintr-o biserică, distrusă la montarea centralei termice

Din articol:

O pictură din biserica Sfântul Nicolae din Târgu Jiu, un edificiu ortodox vechi de peste 200 de ani, a fost distrusă atunci când a fost montată centrala termică.

Prima piatră de temelie la biserica Sfântul Nicolae din Târgu Jiu a fost pusă in 1795, lucrările fiind terminate 20 de ani mai târziu. Cel mai mult s-a lucrat la pictura interioară, unde au fost realizate lucrări de excepție care, în cei 200 de ani, au fost restaurate, fiind vorba despre un monument istoric.

Anul acesta, parohia a decis să monteze o centrală termică pentru ca enoriașii să nu mai tremure de frig la slujbe.

Doar că centrala a fost montată fix pe o pictură care aparține chiar ctitorilor bisericii. Instalatorul și-a folosit chiar imaginația, astfel încât, dintr-un elogiu s-a transformat intro batjocură la adresa acestora.

Enoriașii au fost extrem de revoltați și au postat imaginile pe retelele de socializare. Îi cer preotului să mute centrala in altă parte. Dar, la mijloc este vorba și despre un proiect care trebuie modificat.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs