Bodyguardul personal al Papei: 'Cel mai uşuraţi suntem atunci când Papa se amestecă printre oameni, în mulțime'

01 Iun 2019 | scris de Monica Pavelescu

În călătoria sa spre România, Papa a fost însoțit cu de trei ori mai mulţi jurnalişti în avion decât oameni de-ai Sanctității sale - din 90 de persoane, aproximativ 70 au fost ziarişti. Și așa se întâmplă și cu ocazia altor vizite, nu doar în România.

  • Bodyguardul personal al Papei: 'Cel mai uşuraţi suntem atunci când Papa se amestecă printre oameni, în mulțime'

La noi în țară, Papa Francisc a sosit împreună cu trei cardinali, dintre care unul are rang de prim-ministru al Vaticanului. Cu totul, 16 oameni. Lista include şi un angajat al Sfântului Scaun, pe care Papa îl ia în călătorie pentru a-i recompensa serviciile.

Din toată această suită mai face parte și bodyguardul personal al Papei, Domenico Giani, pe care apropiații îi numesc ”l’ombra del Papa”. Se află mereu în preajma Papei, este ras în cap şi poartă ochelari, se face nevăzut foarte ușor, iar mulți oameni au trecut pe lângă fără să bage de seamă că au fost evaluați foarte atent.

Domenico Giani este cel care ştie să deosebească un pericol de un credincios care dorește o binecuvântare, îl înţelege pe Papa doar din priviri și a dejucat două atentate când îl servea pe Papa Benedict.

”Umbra Papei” nu face parte din Garda Elveţiană, ci este comandantul Jandarmeriei Vaticanului. La 56 de ani, Domenico Giani are gradul de general cu trei stele. este pedagog de formaţie, și fost membru al elitei poliţiei italiene, în Guarda di Finanza, fost membru al serviciilor secrete italiene.

Una din glumele lui Domenico Giani este următoarea: ”cel mai uşuraţi suntem atunci când Papa se abate de la traseu şi se amestecă printre oameni, în mulțime. Dacă noi, îngerii lui păzitori, nu ştim ce are de gând să facă, atunci nici cineva care i-ar dori răul nu ştie şi nu are cum să acţioneze”.

SHARE