Doar în România! Bodyguarzii unui lanț de magazine au bruscat o clientă, incapabili să înțeleagă că plătise online

17 Nov 2018

E greu să te mai agăți de normalitate atunci când dai piept cu o lume care pare s-o fi luat razna, o societate în care politețea, bunul simț, civilizația nu mai dau semne c-ar fi prezente.

Ne mai rămâne Facebook-ul, să ne plângem, să găsim înțelegere și să primim confirmarea că noi suntem, încă, cei normali.

Este și cazul unei persoane care a avut ideea, nefastă, de a achita online cumpărăturile făcute la un lanț de magazine ce părea a fi bine destul de bine organizat — Dedeman. Greșeală mare, personalul magazinului n-a putut înțelege că suntem în secolul XXI și că tranzacțiile se pot face și altfel decât la casa de marcat — cu banul scos din portofel. Mai mult, trecând peste această deficiență chiar s-a manifestat brutal împotriva cumpărătoarei.

«Sunteți în România, așa e aici» e o explicație pe care n-ar trebui s-o mai acceptăm, doamna în cauză ar trebui să treacă peste gustul amar lăsat de întâmplarea prin care a trecut și să acționeze în judecată magazinul, care trebuie să plătească pentru faptul că a angajat oameni de ordine capabili să judece doar prin «pumnii mei, minte nu are» sau că marea majoritate a clienților nu vine să fure, ci să cumpere, ceea ce le asigură salariul...

«Sunt în stare de șoc și sper din tot sufletul ca povestea asta despre ce mi s-a întâmplat la Dedeman să schimbe ceva în așa fel încât niciun client să nu mai treacă prin asta vreodată.

Au fost hărțuiri verbale și fizice care m-au afectat real.

M-am dus la Dedeman să ridic un colet (patru ghivece de ceramică) achitat online acum mai bine de o săptămână. Am înțeles că găsesc coletul la depozitul exterior, unde un angajat politicos mi-a spus să aștept — am înghețat la coadă, iar când a venit rândul meu, am aflat că trebuie să mă întorc să iau coletul dinăuntru de fapt. Am așteptat din nou la punctul de ridicare din magazin, că nici acolo nu îl găseau. Până la urmă, un angajat a apărut cu ghivecele, mi-a dat o hărtie și m-am dus spre ieșire.

Aici a început coșmarul.

Trec pe lângă o coadă măricică și când să ies pe ușă, doi indivizi mă opresc, mă întreabă dacă produsele sunt din magazin. ZIc senină "da", uitați hârtia. Se uită și spun să mă duc la coadă să iau factură fiscală. “Nu am nevoie de factură, mulțumesc, am achitat online, e ok”, zic eu și dau să plec.

Paznicul mă blochează, mă trage de haină, începe să mă împingă și să se răstească la mine “unde credeți că plecați cu produsele neachitate!”. Îi zic să nu mă mai atingă și că am achitat online, dovadă fiind hărtia din mâna mea. Îmi smulge hârtia și zice “nu ați achitat nimic“.

Îi zic să îmi returneze hârtia și măcar să mă lase să pun ghivecele în mașină, că sunt grele. Dar continuă să nu mă lase și să se împingă cu burta (?!) în ghivecele mele. Efectiv mă brusca. Am zis că voi chema poliția, că e inadmisibil să pună mâna pe mine și să vorbească cu asemenea nesimțire. Mi-a smuls ghivecele din mână și m-a julit pe degetele de la mâna dreaptă (a trecut aproape o oră și încă sunt roșie).

Am zis să vină șeful de magazin cât aștept factura. Șeful a venit prompt, dar când i-am zis “cum e posibil să pățesc așa ceva (…)”, mi-a zis că așa se întâmplă când “nu achit produsele”. Vă dați seama, produse achitate de peste o săptămână, iar ei știau asta foarte bine.

Scot telefonul să filmez, dar șeful spune rapid că nu am dreptul ăsta, că e proprietate privată. Dar dreptul meu de a nu fi atinsă și bruscată? Dar dreptul meu de a nu mi se smulge produsele din mână? Dreptul meu de a nu fi hărțuită? “Nu v-a hărțuit nimeni”, vine răspunsul șefului de magazin.

“Cum e posibil așa ceva“, întreb aproape retoric un bărbat de la rând. “Sunteți în România, așa e aici“, îmi replică el.

Sincer, sper ca firma asta românească (pe care eu o respectam) să își revizuiască aceste politici care ar putea pune și în viitor clienți ca mine în asemenea situații umilitoare. Am fost și sunt foarte afectată de ceea ce am pățit», a scris cu durere o persoană care, la fel ca mulți alții nu înțelege de ce unii ne complică viața cu prostia lor.

SHARE