Comentatorul sportiv Bogdan Socol a murit la vârsta de 42 de ani, în circumstanțe tragice

Bogdan Socol, unul dintre cei mai cunoscuți comentatori sportivi din România, a încetat din viață astăzi, la vârsta de 42 de ani, după ce s-a înecat în timpul unui antrenament.
Bogdan Socol a suferit un șoc hipotermic în timpul unui antrenament. A înotat în apa rece, după care a intrat sub stratul de gheață, unde a rămas blocat. Nu a mai reușit să găsească ieșirea la suprafață și nu a mai putut fi salvat la timp.
În ultimele luni, Bogdan Socol s-a pregătit constant în condiții extreme, în lacuri înghețate, ape cu temperaturi scăzute, inclusiv singur. Specialiștii îl atenționaseră să nu se mai aventureze pe cont propriu, însă a ignorat avertismentul.
Bogdan Socol într-unul din antrenamentele sale, din urmă cu 9 zile
”Am început cu dușurile reci la sfârșitul lui iulie anul trecut, iar în lac am început sa fac baie de la jumătatea lui noiembrie”, răspundea, în urmă cu câteva zile, Bogdan Socol unei întrebări venite în comentariile clipului video postat pe Youtube..
„Din păcate, suntem tulburați de o veste pe care nu ne-am fi dorit niciodată să o auzim. Conform mai multor surse, fostul jurnalist și comentator român Bogdan Socol ar fi decedat în cursul zilei de astăzi.
Suntem șocați de dispariția unui om care a trăit pentru sport și care ne-a oferit atâtea momente pe care nu le vom uita niciodată. Odihnește-te în pace, Bogdan!”, au transmis cei de la Sport Studio.

