3dots.ro

Bolnav de cancer, infectat cu coronavirus, lăsat de ambulanţă în parcare pentru că la spital nu mai erau locuri

Bolnav de cancer, infectat cu coronavirus, lăsat de ambulanţă în parcare pentru că la spital nu mai erau locuri
Din articol:

Familia bărbatului este revoltată şi acuză cadrele medicale de tratament inuman. Bărbatul confirmat pozitiv cu COVID-19 si suferind de cancer, a fost lăsat de ambulanţă în parcare deşi familia, aflată şi ea în izolare, fusese informată că bolnavul va fi transferat la un alt spital.

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, bolnav de cancer pulmonar – stadiu 4 metastaze generale, cu metastaze cerebrale a fost confirmat pozitiv cu COVID-19 la sfărşitul lunii octombrie.

"S-a simțit rău așa că am sunat la 112, în ziua în care a și primit rezultatul testului covid. După 45 de minute a ajuns un echipaj de la ambulanță care, după un consult de cinci minute, a plecat, spunându-mi să sun din nou la 112 pentru o programare la evaluare medicală, ceea ce am și făcut”, a relatat fiica bărbatului pentru observatorulph.ro.

"A doua zi, văzând că starea lui se agravează, am sunat din nou la 112. A venit un alt echipaj de la ambulanță, care mi-au spus că nu sunt locuri în spitale și că trebuie tratat acasă, deși toți eram în izolare la domiciliu și nu puteam să-i luăm nicio rețetă”, a continuat fiica bolnavului.

Între timp, starea de sănătate a bolnavului a început să se deterioreze rapid şi familia izolată acasă a încercat să găsească o soluţie pentru că în spitale nu mai erau paturi disponibile

"Abia luni, după numeroase telefoane, mi s-a transmis că i s-a găsit un  loc la secția TBC de la Obor, unde a fost internat până vinerea trecută, pe 6 noiembrie, când i-au spus să semneze că se externează pe propria răspundere”, a mai precizat fiica bărbatului de 59 de ani.

Conştient de gravitatea situaţiei sale bărbatul a solicitat să fie tratat la spital nu acasă.

"Tatăl meu a refuzat categoric, pentru că se simțea rău și dorea să fie tratat la spital, iar duminică, 8 noiembrie, i-au mai făcut un test covid, rezultatul fiind ”nedetectabil”, a mai povestit femeia.

"Pe 9 noiembrie, i s-a spus că o să fie transferat la secția de Oncologie a Spitalululi Schuller, însă ambulanța l-a lăsat în fața blocului, ca pe un câine, în parcare”, a spus revoltată fiica bărbatului.

Omul fără puteri abia s-a mobilizat şi a sunat rudele să vină să îl ia din parcare.

"Eu și soțul meu fiind în izolare, ca și contacți direcți ai lui, nu aveam voie să părăsim locuința, așa că s-a chinuit să ajungă în apartament. Mi se pare inuman să fii tratat în felul acesta, mai ales dacă ești atât de bolnav”, a mai spus fiica bărbatului.

Familia a cerut un punct de vedere reprezentanților Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Conform datelor raportate, luni, dintre cele 428 de locuri destinate îngrijirii pacienților Covid-19, 396 erau ocupate, iar la ATI toate locurile erau ocupate, motiv pentru care au fost înainte cereri către Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI), însă la nivel național situația este cu mult mai îngrijorătoare, având în vedere că situații de acest gen au fost raportate la mai multe unități medicale din țară.

„Se lucrează inclusiv noaptea pentru amenajarea spațiului de la Terapie Intensivă”, a precizat Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, notează observatorulph.ro.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs