După ce reușise să învingă cancerul, un bucureștean în vârstă de 58 de ani a pierdut lupta cu noul coronavirus în prima zi a lui 2021.

O altă viață, o altă poveste dureroasă pe care, după o perioadă de reflecție, soția sa, medic de profesie, a hotărât să o spună …  

”Am stat mult să mă gândesc dacă merită să fac public cazul soțului meu și am ajuns la concluzia că numai așa, prezentând adevărul, putem forța și grăbi o schimbare a sistemului medical românesc.

Sunt medic și știu și bunele, și relele din acest sistem. Spitalele ar trebui să fie locul unde bolnavii să se simtă protejați”, conchide ea, pentru cotidianul Libertatea.

I.P. a fost diagnosticat anul trecut, la începutul pandemiei, cu cancer limfatic. A fost internat imediat la Spitalul Clinic Fundeni, la Secția de Hematologie.

”Medicul curant, un medic extraordinar de bun, i-a explicat că suferă de o formă extrem de agresivă a bolii, dar că ei doi vor fi mai agresivi decât boala. Și a început o schemă de tratament cu 8 cure de citostatice”, își începe soția.

Pe parcursul pandemiei, el a continuat tratamentul la Institutul Clinic Fundeni din București.

În octombrie 2020, bucureșteanul s-a internat pentru ultima cură de tratament, timp în care medicul i-a spus că e declarat vindecat și că de acum încolo mai trebuie să vină la spital doar pentru controalele periodice. 

”A fost un moment extrem de emoționant pentru amândoi, niciunuia dintre noi nu-i venea să creadă că a dispărut cancerul”, spune soția sa.

La fiecare internare pentru tratament la Fundeni, I.P. a fost testat pentru COVID.

”Abia după confirmarea rezultatului negativ era introdus pe secție, unde se aflau pacienți cu tot felul de afecțiuni hematologice. Era vital pentru ei ca secția să fie curată”, explică femeia.

”Înainte să termine ultima cură cu citostatice m-a sunat și mi-a spus că e posibil să fi apărut pe secție o suspiciune de COVID pentru că toți pacienții au fost testați din nou pentru COVID și că personalul medical era extrem de agitat. În următoarea zi, pe 2 noiembrie, mai repede decât trebuia, fost externat”, povestește femeia.

Când a ajuns acasă a primit un telefon de la medic, care i-a transmis că a ieșit pozitiv la testul COVID. I-a recomandat să stea acasă, să-și administreze paracetamol și vitamina C și să-și urmărească simptomele.

”Vestea a căzut ca un trăsnet pentru noi. Nu am apucat o clipă să ne bucurăm pentru că a învins cancerul.

Tot timpul am crezut că eu reprezint un risc pentru el, zilnic fiind expusă infectării la cabinetul medical! Dar i s-a întâmplat în spitalul unde se trata. M-am carantinat cu el și am început să-l monitorizez permanent”, a continuat soția, medic.

”În a treia zi și-a pierdut gustul și mirosul, în a cincea a început să facă febră moderată. În a opta zi, febra a început să crească, saturația de oxigen să scadă, iar pulmonar nu suna bine. În a zecea zi am decis împreună să se interneze. A fost perioada în care spitalele erau pline.

A ajuns la Colentina, care avea Secție de Hematologie pentru bolnavii COVID. Aici s-a întâlnit cu un coleg de salon de la Fundeni, deci nu a fost singurul pacient contaminat acolo”, rememorează soția evoluția bolii..

I.P a fost trecut imediat pe perfuzii, deoarece tomografia indica o afectare pulmonară de 35%.

”Era o formă moderată a bolii, dar tratamentul cu Remdesivir l-a suportat mai greu decât cel pentru cancer. Din cauza citostaticelor suferea de anemie și i-au făcut și transfuzii de sânge”, spune soția sa.

După trei zile, febra a scăzut, iar după alte 10 zile a fost externat.

Însă, a doua zi, acasă, s-a trezit cu febră și a început să aibă și dificultăți de respirație. În două zile, saturația de oxigen i-a scăzut la 90%, iar temperatura se menținea la 39 grade Celsius. 

De această dată a a fost internat la Fundeni, în Secția de Hematologie, unde a fost pus pe tratament cu trei antibiotice, pe perfuzii. Abia după 6 zile a început să-i scadă temperatura. Testul COVID continua însă să iasă pozitiv. 

”Îmi amintesc cu supărare cum îmi spunea că suferă de frig, că în salon sunt doar 18 grade. I-am dus pături, pulovere. Cum poate să reziste un om cu temperatură în astfel de condiții?”, își amintește soția sa.

Plămânii continuau să fie afectați de boală, motiv pentru care medicul a decis, pe 10 decembrie, mutarea acestuia la Terapie Intensivă pentru a i se administra oxigen cu flux ridicat. 

”Aici a spus că nu îi mai este frig. M-am bucurat. Medicii s-au agitat pentru a-l face bine. Nu am ce să le reproșez. I-au făcut transfuzii cu plasmă cu anticorpi COVID, dar fără să fie observată nicio îmbunătățire”, spune soția sa. 

”Trei zile i-au administrat tratamentul cu anticorpi monoclonali, îi schimbau poziția astfel încât să poată respira mai bine, i-au făcut transfuzii cu sânge și masă trombocitară.

Medicii îmi transmiteau că nu reacționează la niciun tratament. Sunt medic și înțelegeam tot ce se petrece. Iar testele COVID erau în continuare pozitive. Un nenorocit de virus care câștiga teren…”, continuă șirul evenimentelor soția sa.

”Pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, mi-a transmis prin mesaje că are 100% saturație, pentru ca apoi să fie intubat. A murit pe 1 ianuarie. L-au băgat în doi saci de plastic.

Opt luni a luptat și a învins cancerul, iar două luni a luptat cu COVID, iar acest virus l-a topit și băgat în pământ. A fost un om cât muntele, avea 1,94 de metri și 110 kilograme”, a spus cu durere în glas soția.

Soția nu este supărată pe doctori, despre care crede că au făcut tot posibilul să-i salveze soțul. 

”Nu pot însă să trec cu vederea faptul că soțul meu a fost infectat în spital, locul unde bolnavii ar trebui să se simtă cel mai protejați.

Al doilea reproș este faptul că soțul meu, care era imunodepresiv din cauza citostaticelor, nu ar fi trebuit să fie externat atât de repede din Spitalul Colentina.

Acolo, cred eu, că s-a greșit. Știu, exista o presiune mare pe spital din cauza valului mare de pacienți cu COVID, dar bolnavii cu afecțiuni cronice știu că trebuie monitorizați trei săptămâni, nu 10 zile.

Poate vom învăța ca aceste erori să nu se mai întâmple în spitale, locul unde pacienții să meargă cu încredere”, spune ea și fraza sună ca o remarcă răsucită dureros către deceniile muncite ca medic.