3dots.ro

Braşov. O femeie a primit ordin de protecție după ce și-a agresat fizic viitoarea noră

Braşov. O femeie a primit ordin de protecție după ce și-a agresat fizic viitoarea noră

O femeie în vârstă de 53 de ani din Codlea, Braşov, şi-ar fi agresat fizic viitoarea noră, pe fondul unor discuții în contradictoriu, în timp ce se aflau la locuința comună. Viitoarea noră a depus plângere la Poliţie.

În baza probatoriului poliţiştii au întocmit formularul de evaluare a riscului, situație în care au constatat că au fost îndeplinite condițiile de legalitate pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, pe care l-au întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”violență în familie”.

Cercetările sunt continuate la acest moment de către polițiști, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se dispune soluția legală la finalizarea cercetărilor.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs