3dots.ro

O profesoară de matematică din Brașov și-ar fi înjunghiat fiul și apoi s-a aruncat în fața unui tren

O profesoară de matematică din Brașov și-ar fi înjunghiat fiul și apoi s-a aruncat în fața unui tren

Un nou caz de violență domestică șochează opinia publică: o profesoară de matematică din Brașov și-ar fi înjunghiat fiul, iar apoi s-a aruncat în fața unui tren, cu intenția de a se sinucide.

Totul s-a întâmplat duminică dimineață. Femeia în vârstă de 60 de ani, profesoară de matematică, s-ar fi certat cu fiul de 34 de ani, diagnosticat cu probleme psihice. Într-un moment de furie, ea și-ar fi înjunghiat fiul cu un cuțit, după care a încercat să-și pună capăt zilelor.

A plecat de acasă și ar fi mers aproape jumătate de kilometru pe jos până la calea ferată, undei s-a aruncat în fața unui tren. Profesoara a fost lovită, dar nu mortal.  Șocați de cele întâmplate, martorii au alertat autoritățile.

”Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral cu plagă și era conștientă, i s-a acordat asistența medicală necesară la fața locului de către personalul medical, iar ulterior aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Brașov”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Brașov pentru Brașov.net.

În același timp, fiul de 34 de ani ar fi sunat la 112 și a anunțat că este rănit. „Plăgi la nivelul abdomenului, antebraț și mână stângă. Pacientul părea cu un retard psihic, nu a putut să dea detalii, era singur, aflat la domiciliu”, a spus, pentru sursa citată, Steluța Coțiu, director medical la Serviciul de Ambulanță Județean Brașov.

Vecinii celor doi sunt șocați de cele întâmplate. „E tragic! (…) Știu că doamna e profesoară, știu că vin foarte mulți copii la dânsa pentru meditații. Băiatul este bolnav, cu probleme psihice, dar mai mult nu știu că nu l-am mai văzut de un an și ceva pe copil”, a povestit o vecină pentru sursa citată.

Nici mama, nici fiul nu au fost încă audiați. Cei doi sunt internați în spital.

„În acest moment, pacientul este pe secția de chirurgie generală, în ușoară ameliorare, conștient, cooperant. Mama a ajuns la spital după un accident feroviar. La momentul de față se află pe secția de chirurgie toracică, este în ușoară ameliorare, dar încă nu este în afara oricărui pericol”, a declarat Romeo Boancă, medicul coordonator al UPU Brașov.

Abia după ce vor sta de vorbă cu cei doi, procurorii vor putea stabili și pentru ce infracțiuni vor continua cercetarea penală.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs