3dots.ro

Un bucureştean care şi-a ameninţat vecinii cu cuţitul, împuşcat de oamenii legii, scandalagiul a murit la spital 

Un bucureştean care şi-a ameninţat vecinii cu cuţitul, împuşcat de oamenii legii, scandalagiul a murit la spital 
Din articol:

Incidentul s-a produs noaptea trecută într-un bloc din Sectorul 1 al Capitalei: un bărbat îmbrăcat sumar a ieşit pe hol având asupra sa mai multe cuțite şi şi-a ameninţat vecinii.

Alertaţi, polițiștii au venit la faţa locului, iar la vederea echipajului, bărbatul violent a reușit să lovească cu cuțitul, după care a fugit, fiind prins la alt etaj.

”În această dimineaţă, în jurul orei 04.00, prin apel 112, o persoană dintr-un imobil situat în sectorul 1, a sesizat că un bărbat dezbracat, aflat doar în lenjerie intimă, ameninţă pe holuri, având asupra sa mai multe obiecte ascuţite. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie, care, după câteva minute, l-au localizat pe bărbat.

Din primele date a rezultat ca la vederea poliţiştilor bărbatul a devenit violent şi a reuşit să îi lovească, ulterior fugind, a comunicat Poliţia. A fost localizat la un nivel superior, unde a încercat din nou să lovească şi i-a ameninţat, motiv pentru care, după somaţie, unul din poliţişti a executat foc cu armamentul din dotare, rănindu-l.

A fost solicitat un echipaj de prim ajutor. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Bărbatul a decedat la spital. Cadavrul urmează să fie ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.

Surse din anchetă au declarat că bărbatul care a decedat în urma incidentului violent produs miercuri într-un  hotel din Capitală este acelaşi care a intrat în ianuarie 2016 cu maşina pe spaţiul verde din faţa sediului Guvernului, oprindu-se în porţi.

La acel moment, el a declarat că a vrut să arate că un incident terorist poate avea loc şi în România, fiindu-i deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs