București. Un bărbat a sărit de la etajul 10, după ce s-a certat cu soția. Femeia l-a încurajat să facă gestul: ”Aruncă-te, dacă tot te arunci”
Un bărbat din București și-a luat viața aruncându-se în gol de la etajul 10 al unui bloc din Sectorul 6. Incredibil în acest caz este faptul că a fost încurajat să comită gestul chiar de soția sa, cu care se și certase înainte de tragedie.
Pe fondul unor neînțelegei cu soția sa, dar și a consumului de băuturi alcoolice, un bucureștean în vârstă de 32 de ani s-a aruncat de la etajul 10 al blocului din Sectorul 6 în care locuia cu partenera sa de viață. Vecirii cuplului spun că cei doi aveau probleme cu alcoolul și se comportau ciudat.
Martorii și vecinii susțin că nu ar fi fost pentru prima oară când bărbatul a amenințat că își pune capăt vieții. De fiecare dată, medicii, polițiștii sau vecinii au reușit să îl convingă să coboare.
Cel din urmă episod de acest gen s-a produs în urmă cu două săptămâni. Atunci el a fost convins să coboare de pe bloc după ce i s-ar fi oferit două țigări. De această dată, cerințele lui au fost altele: ca soția să fie de față în momentul în care va sări și să i se aducă două beri.
Femeia ar fi încercat să îl facă să renunțe la gândurile sinucigașe, ba chiar i-ar fi spus că dacă o iubește, nu se va arunca.
Ajunsă la capătul puterilor și amețită și ea de cele două beri pe care le băuse ”de supărare”, femeia s-a enervat și i-a spus ”Aruncă-te, dacă tot te arunci!”.
Când a auzit îndemnul bărbatul și-a luat adio de la viață și s-a aruncat în gol de la etajul 10, sub privirile îngrozite ale martorilor.
”Nimeni nu mă înţelege, toată lumea o să mă acuze. Habar n-are lumea. Lumea nu ştie ce e în sufletul meu. Nimeni nu ştie ce am păţit eu”, a declarat soția bărbatului, despre care vecinii spun că se îmbăta cot la cot cu partenerul său, potrivit observatornews.ro.
Medicii au încercat să îl resusciteze zeci de minute, dar impactul cu asfaltul a fost atât de violent încât se pare că bărbatul murise pe loc.
În acest caz, oamenii legii au demarat o anchetă, fiind strânse mai multe probe de la fața locului.