A murit actrița Carmen Galin. Dumnezeu s-o odihnească!

13 Mar 2020 | scris de Anita Raicu

Actrița Carmen Galin a murit vineri seara, la vârsta de 73 de ani, anunțul fiind făcut de cântărețul Nicu Alifantis pe pagina sa de Facebook.

A murit actrița Carmen Galin. Dumnezeu s-o odihnească!

"Ne-a părăsit Carmen Galin, o actriță exceptională, un suflet nobil, un om extraordinar. Drum lin către stele, Carmen, Dumnezeu să te aibă-n paza Sa!", a fost mesajul transmis de Nicu Alifantis.

____________________

Carmen Galin: "Poate ca n-o sa fie asa de intune­ric, poate ca n-o sa fie asa de frig acolo, poate ca n-o sa fie asa de nimic acolo"
"Toata viata mi-a fost greu sa raspund la intrebarile altora. Intotdeauna aveam atatea intrebari puse de mine mie, incat nu aveam timp sau mai tarziu curaj sa-mi raspund la toate si mai ales atunci cand ele ma luau prin surprindere. Dar daca totusi vreti sa ma intrebati despre pasari... – Ii lipsea o singura pana dintr-o aripa ca sa fie o pasare intreaga, iar noi, superestetii, i-am mai smuls una din cealalta pentru simetrie.

Daca vreti sa ma intrebati poate despre copaci, copaci in iarna, va raspund... – Ce frig ma cuprinde cand vad copacii iarna, cat frig e in fiecare crenguta, in fiecare rid si subsuoara de ram, cat frig au adunat bietele ramasite de frunze care n-au apucat sa cada, cat frig in tulpina si cat frig in radacini. Se spune ca inauntru, in pamant, e cald. Nu. Nu e nicaieri cald iarna pentru copaci.

Sau despre zbor, daca ma intrebati, intotdeauna am visat sa pot sa zbor si cateodata am crezut ca mi s-a chiar intamplat... – Zbor peste pamant, m-am inaltat asa deodata, poate din cauza de sete, de foamea de a sti ce nu pot sa stiu, ce simt ca exista deasupra si deasupra devine tot mai sus si ramane si jos un deasupra pentru lucrurile care mi se par atat de mici din inaltarea-mi.

Balansul este ametitor, si cu siguranta ca am sa cad pe pamant sau in pamant. Poate de viata sa ma intrebati, de viata mea cea dintotdeauna, una cu meseria mea sfanta pe care am facut-o... – Sfoara numarul 1 imi manevreaza toracele si el respira, respira. Si mai e o sfoara numarul 2, care imi tine capul, si el spune da, da, da, da... caraghioase da-uri, involuntare, si sfoara 3 functioneaza perfect cand poarta picioarele mele acolo, unde nu aflu nimic decat putina odihna cand calc iarba.

Sfoara 4 si 5 si chiar 6 sau 7, incalcitele, amesteca in ritmuri false organele mele vitale se spune si bate o inima anapoda si creierul o ia razna pe o ureche si toate celelalte hohotind, tipand si scartaind dau veste ca exist, ca muncesc din greu sa fiu. Am taiat, eu am taiat cu buna stiinta, si-mi asum orice raspundere, sforile care-mi stapaneau bratele si de aceea le-am putut inalta pana la cer. Sa-l cuprind, sa-l fac punctul meu de sprijin.

Daca mi-este dor... Dor de tot ce am trait pana ieri si chiar pana acum un minut, mi-e dor de Sandu si de Ovidiu, si de Catalina, si de mama, si de Stefan si Mihaela mi-e tare dor, si de Doru, si de Tase si Evita, si de toti cei ca ei... – Poate ca n-o sa fie asa de intune­ric, poate ca n-o sa fie asa de frig acolo, poate ca n-o sa fie asa de nimic acolo.

Oricum, voi lua putina lumina in ochi si putina caldura in bucata de inima si cate ceva invatat pe dinafara, care o sa-mi tina de urat. Si pe urma acolo e si EL. Si acum, pentru ca este ziua mea, am sa va zic chiar o poezie pe care mi-o spun de cate ori mi se face dor de mine, cea care sunt, Carmen si atat. «Ziua aceea avea miros de mere. Si alta de portelan. Am avut odata o zi cu miros de cremene, o zi cu miros de rasina si alta cu miros de gara, dar ziua aceea avea miros de mere. Era...»."  (Jurnalul Național, 2012)


Follow us on Google News