3dots.ro

O cascadă spectaculoasă din România s-a prăbușit din senin – video

O cascadă spectaculoasă din România s-a prăbușit din senin – video

Din articol:

Cascada Clocota din Geoagiu Băi se numără printre cele mai populare locuri turistice din Hunedoara. Apele sale termale, care coboară abrupt de la o înălțime de aproape 20 de metri, au modelat peretele de calcar și travertin, creând numeroase falduri, împodobite cu vegetație.

La poalele cascadei, câteva trepte dăltuite de forța apei îi dau un aspect deosebit. În zilele de vară, cascada devine unul dintre cele mai aglomerate locuri ale stațiunii, iar numeroși vizitatori nu rezistă tentației de a se îmbăia aici. Oamenii urcă pe ”treptele” cascadei pentru simți apele călduțe, ignorând pericolul producerii unor accidentări.

Luni dimineața, o parte din versantul cascadei s-a surpat, iar bucăți de rocă de câteva sute de kilograme, amestecate cu trunchiuri de copaci, au căzut în gol, peste treptele de la poalele cascadei, chiar în locul ocupat adesea de turiștii care vin să își facă fotografii sau să se scalde aici.

”S-a prăbușit din senin, dar, din fericire, nu a fost nimeni rănit. Este un fenomen natural, dar care putea avea urmări mai grave. Unii turiști se așează sub cascadă. Eu le-am mai atras atenția că este periculos și că nu ar trebui să fie acolo, dar unii nu ascultă și chiar devin recalcitranți”, a declara ghidul turistic Claudiu Șimonați.

Rocile prăbușite sunt formațiuni calcaroase cu calciu și travertin provenite din depunerile aduse de apele termale. Unele s-au format peste rădăcinile unor copaci, peste care curg izvoarele Clocotei. Cu timpul, spune Claudiu Șimonați, apele vor remodela înfățițarea cascadei Clocota.

Autorităție au pus o bandă de plastic pentru a-i ține la distanță pe turiști de zona de risc din zona cascadei, pentru că alte rădăcini de copaci și pinteni de piatră s-ar putea prăbuși la rândul lor.

Unii turiști continuă se se aventureze sub cascadă și se declară nemulțumiți că ”le este interzis accesul” la apă.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs