Nu numai noi la ei, ci și invers! Un britanic, la cerșit în Piața Victoriei din București

Autor:

Nu numai noi la ei, ci și invers! Un britanic, la cerșit în Piața Victoriei din București

Spre surprinderea tuturor, astăzi, 28 august 2023, Piața Victoriei din București a fost locul în care trecătorii au întâlnit, poate pentru prima dată în România, un cerșetor britanic, probabil primul…

Așezat ”strategic” lângă Starbucks-ul din zonă, probabil un loc care îi oferea un confort mental, fiind unul cunoscut de acasă, familiar, britanicul atrăgea atenția celor care treceau prin zonă prin tenul specific și un tremur al mânilor, nu unul continuu, precum cel al alcoolicilor, ci unul spasmodic.

”I am from England!”, le spunea cerșetorul celor care îl întrebau de unde e,  cu un accent ca-n serialele difuzate de BBC, dar nu prea avea chef să dea mai multe detalii despre cum a ajuns în starea respectivă și a refuzat pe cineva care se oferise să contacteze ambasada Regatului Unit, pentru a-i oferi ajutor.

Românii s-au manifestat cât se poate de empatic față de situația în care se găsea, oferindu-i destui bani, pe care îi va cheltui fie pentru reîmprospătarea nivelului de alcool prezent în sânge, fie pentru a strânge banii necesari reîntoarcerii acasă, dați probabil tot pe băutură…

După două ore, britanicul terminase sesiunea de cerșit în Piața Victoriei. Ceea ce înseamnă că ori și-a făcut banii, ori a fost vorba de un jurnalist sub acoperire.

Unii comentează, răuvoitori, desigur, că, având în vedere condițiile socio-economice din Marea Britanie, ăst-ar fi doar începutul!