3dots.ro

Cluj. Amenințați de un hoț de lemne chiar cu pistolul lor, polițiști au ripostat cu foc de armă – video

Cluj. Amenințați de un hoț de lemne chiar cu pistolul lor, polițiști au ripostat cu foc de armă – video
Din articol:

Un incident deosebit de grav a avut loc recent în localitatea Săcuieu, județul Cluj, informează Sindicatul Polițiștilor Europeni – Europol.

În urma unui apel la 112, polițiștii au fost sesizați că mai mulți cetățeni de etnie rromă fură material lemnos dintr-o pădure, proprietate aflată în proprietate privată.

În urma discuției pe care au avut-o cu pădurarul care era la fața locului, s-a mai aflat că persoanele surprinse în flagrant au devenit deosebit de agresive și nu au putut fi reținute.

După ce au ajuns la fața locului, polițiștii au procedat la reținerea celor două persoane care încărcaseră deja un atelaj cu lemnul furat din pădure, pe care le-au condus la sediul brigăzii silvice din localitate pentru întocmirea actelor de constatare și confiscare.

Numai că acolo și-a făcut apariția o a treia persoană care a cerut în mod agresiv eliberarea celor reținute, aruncând în polițiști cu bolovani și alte obiecte contondente.

Deși a fost somat de polițiști să se oprească, individul a continuat să fie agresiv și s-a procedat la imobilizarea acestuia.

Agresorul, nu numai că nu s-a supus, ci a ripostat lovind din mâini și din picioare, polițiștii fiind nevoiți să folosească împotriva lui spray-ul iritant lacrimogen.

Nici această acțiune n-a avut niciun efect, agresorul continuând să se îmbrâncească cu unul dintre polițiști, pe care a încercat să îl lovească cu pumnii.

În dinamica luptei corp la corp, agresorul a reușit să rupă centura polițistului pe care se afla și tocul în care era pistolul omului legii.

Bărbatul a profitat de acel moment, a luat în mână arma, a îndreptat-o spre polițiști și pădurar cu scopul vădit de a o folosi.

Pentru că agresorul nu s-a supus somațiilor repetate de a arunca arma din mână, fiind vorba despre o situație evidentă în care viața persoanelor de față era pusă în pericol, polițistul dezarmat a scos rapid pistolul din tocul colegului său și a executat două focuri în plan vertical.

Pentru că nici în urma acestor somații, agresorul nu a aruncat arma, polițistul a executat foc asupra picioarelor, rănindu-l pe bărbat. În fine, doar după ce-a fost rănit, agresorul a aruncat arma din mână.

Realizând că era rănit, agresorul s-a îndepărtat de polițiști abandonând arma, iar polițistul a securizat arma și s-a întors să acorde primul ajutor colegului său.

De îndată ce incidentul a fost raportat, un echipaj medical a fost solicitat și s-a acordat asistență medicală agresorului. În timpul acordării primului ajutor de către polițiști, a fost utilizată o curea improvizată ca garou pentru a controla sângerarea provocată de rana cauzată de împușcătură.

La scurt timp, la fața locului s-au adunat peste 60 de persoane de etnie rromă, nemulțumite de faptul că poliția a reținut autorii furtului, dar și pentru faptul că au folosit forța și mijloacele din dotare asupra membrului comunității lor.

Violențele au continuat asupra polițiștilor și personalului medical, fiind chiar distrusă una dintre autospecialele de Poliție ajunsă la fața locului.

De menționat este că întreaga capacitate de intervenție a poliției la acel moment, a fost reprezentată de încă două echipaje care se aflau la zeci de kilometri, unul de ordine publică de pe raza orașului Huedin și un echipaj de rutieră. După alte câteva zeci de minute, s-au suplimentat forțele cu grupa din cadrul structurii de acțiuni speciale și jandarmi.

În urma incidentului, a fost deschis un dosar penal pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care ultraj, distrugere, tâlhărie și infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.

Unul dintre autorii care a distrus autospeciala de poliție a fost reținut, iar bărbatul care a sărit în ajutorul autorilor furtului de lemne, și care a manipulat pistolul, se află internat în spital, în afara oricărui pericol, însă până la acest moment, față de acesta nu au fost dispuse măsuri preventive.

Autoritățile fac toate demersurile necesare pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor implicate în acest act de violență.

Europol sintetizează concluziile ce se pot trage în urma acestui caz.

”1. În mediul rural, din cauza numărului mic de polițiști, oricând o astfel de situație poate escalada iar colegii noștri să fie în inferioritate numerică, fiindu-le puse în pericol integritatea corporală sau chiar viața. Iar pentru cei care vor spune că pot folosi arma, să facă un mic exercițiu de imaginație și să se gândească asupra cărora dintre cele 60 de persoane ar face uz de armă prima dată;

2. Scoatem în evidență încă o dată necesitatea dotării polițiștilor cu dispozitive de tip ”teaser gun” (pistol cu electoșocuri).

Între baston/spray iritant lacrimogen și pistol, lipsește pistolul cu electroșocuri. Vedem că efectele bastonul/spray-ului sunt slabe iar utilizarea pistolului este prea mult.

De aceea, pentru a permite polițistului imobilizarea unei persoane în siguranță, dar și pentru vătămări minime față de agresor, pistolul cu electroșocuri este singurul mijloc din dotare care poate fi eficient în astfel de situații.

3. După ce agresorul a fost împușcat de către polițist, acesta a aruncat pistolul de asfalt, iar în urma impactului arma a fost distrusă. Este pentru prima dată când asistăm la ușurința cu care noul pistol din dotare, Beretta PX 4 Storm, este adus în stare de neîntrebuințare doar în urma impactului cu solul”.

”Doar un miracol a făcut ca la acest moment să nu vorbim despre o tragedie, în condițiile în care arma unui dintre colegi, s-a desprins de centură în urma tentativei de imobilizare și a fost luată de agresor”, mai scrie Europol.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs