Asistentă, printre primii care au intervenit la incendiu: ‘Dacă mâine ar fi Colectiv, lucrurile ar fi la fel’

Daniela Minea se numără printre zecile de asistente care au intervenit primele în noaptea incendiului de la Colectiv, petrecut în urmă cu șapte ani, ajutând cu tot ce au putut răniţii.

În vârstă de 53 de ani, ea este în prezent asistentă de neonatologie la Maternitatea Bucur. 

Daniela Minea consideră că, de la momentul producerii tragediei, nu prea s-a rezolvat nimic în sistemul de sănătate, şi, dacă s-ar produce un incident grav de genul celui de la Colectiv, situația ar arăta la fel.

”Când îmi aduc aminte…gânduri amare. În primul rând, nu prea s-a rezolvat nimic de atunci, deşi noi am aşteptat să se rezolve ceva în perioada asta, cum nu s-a rezolvat în mare măsură nici în sănătate sau…totul este cam la fel.

Exact cum atunci a zis domnul ministru care era pe vremea aia, că totul este ok şi se pot trata pacienţi şi nu a fost aşa, aşa este şi acum.

Lucrurile ar arăta la fel. Întrebarea mea era şi atunci, şi acum, dacă, Doamne fereşte, va fi un cutremur în Bucureşti, cum va arăta Bucureştiul? Cum vor arăta spitalele?

Pentru că în 30 de ani de la Revoluţie nu s-a construit niciun nou spital, noroc cu răposatul că stăm în nişte spitale pe care le-a construit el acum 50, 60 de ani şi dacă nu erau spitalele astea ne tratam în corturi.

Iar dacă, Doamne fereşte, este o catastrofă, pentru că Bucureştiul este cum ştiţi că este, cu blocurile care sunt, aşa va fi,în corturile acelea pe care le-a pus Arafat la Băneasa, sau unde le-a pus. Acolo vor fi”, afirmă Daniela Minea, citat[ de stirileprotv.ro.