Bebeluşul unei românce, cu certificat de naştere semnat în avion. Părinţii au trei opţiuni pentru cetăţenia copilului
Un băiețel s-a dovedit a fi atât de nerăbdător în a veni pe lume încât nu a mai așteptat ca aeronava în care se afla mama sa să aterizeze la București.
Cursa ce venea din Marea Britanie a fost nevoită să aterizeze de urgență pe aeroportul din Praga, unde echipele de salvare i-au transportat pe mămică şi copil la maternitate.
Întâmplarea s-a petrecut în ziua de ajun a Anului Nou. Un zbor ce părea a fi ca oricare altul s-a transformat într-o aventură de neuitat pentru membri echipajului şi pasageri.
Atunci când mai avea doar o oră de zbor până să ajungă la Bucureşti, pilotul i-a informat pe reprezentanţii aeroportului din Praga că trebuie să aterizeze de urgenţă din cauza unei naşteri.
La ora 1 şi 14 minute, paramedicii de la serviciul de urgenţă al aeroportului ţineau în braţe copilaşul de două kilograme şi 750 de grame şi o lungime de 47 de centimetri.
"O barză a zburat pe la noi, pe aeroportul din Praga, în cursul nopții. Sunt bucuros că atât mama, cât și copilul, sunt bine și le doresc multă sănătate", a transmis directorul aeroportului din Praga.
Imediat, atât mama cât şi copilul au fost transferaţi la o clinică din capitala cehă.
La ora 2, avionul şi-a reluat cursa spre Bucureşti, unde a ajuns cu bine, în timp ce mămica şi băieţelul au rămas în Cehia şi au fost transportaţi la spital.
Părinţii au trei variante pentru cetăţenia copilului – cehă, română sau maghiară, după ţara de origine a companiei aeriene.
Conform Codului Aerian, comandantul aeronavei poate semna un certificat de naștere, un astfel de document aflându-se la bord.
O problemă s-ar putea ivi dacă este dacă românca a născut prematur sau la termen. Dacă se dovedeşte că proaspăta mamă a urcat în avion cunoscând faptul că a depăşit termenul de 34 de săptămâni, impus de companie, familia ar putea fi fi trasă la răspundere pentru perturbarea zborului.