Copil de un an și jumătate, pozitiv în România, negativ, în câteva zile, în Austria

09 Aug 2020 | scris de Monica Pavelescu

După un concediu petrecut în România, o familie stabilită în Austria s-a pregătit să se întoarcă în ţara de adopţie.

Copil de un an și jumătate, pozitiv în România, negativ, în câteva zile, în Austria

Pe 28 iulie, întreaga familie - tată, mamă și un copil de un an și jumătate au efectuat testele obligatorii COVID la un laborator din Bistrița.

Peste două zile au sosit și rezultatele testelor, cel al copilului fiind pozitiv, dar familia plecase deja către casă.

”În momentul în care am fost anunțată de DSP că or să-mi interneze copilul pentru 48 de ore în spital, am cerut să mi se refacă testul. Chiar contra cost. N-a vrut nimeni. Nu se poate și nu se poate...

Am plecat către Linz, pentru că sufletul meu de mamă îmi spunea că cel mic nu are nimic”, a declarat mama micuțului.

Și-au continuat drumul către casă, iar la granița austriacă au arătat oficialităților doar testele adulților. 

După ce au ajuns la Linz, s-au retestat. 

”Ni s-au repetat din nou testele, pentru toți trei. Am stat în casă, în carantină, până am primit rezultatele, și toate trei au fost negative”, a mai povestit mama bebelusului pentru Observator.

Conducerea DSP Bistrița nu poate spune dacă rezultatul testului efectuat în România celui mic a fost fals pozitiv, considerând că în momentul efectuării infecția copilului era într-o fază finală și că între timp, pe drum, s-a vindecat.

În urma rezultatului pozitiv, rudele copilului din România fuseseră plasate de DSP în izolare, măsură anulată după ce au fost primite rezultatele din Austria.

”Orice aparat are un reactiv, un extractiv și o mână umană care lucrează. Orice etapă poate genera un rezultat fals pozitiv sau fals negativ”, a comentat, deja în stilul tradițional, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

 

 

Oamenii au riscat şi au trecut graniţa. În Austria, însă, două teste consecutive au arătat că bebeluşul era perfect sănătos. Medicii care au făcut testul la noi în ţară exclud posibilitatea unei erori şi spun că cel mic s-a vindecat, probabil, de pe o zi pe alta.


CLICK - Follow us on Google News