Corneliu Porumboiu s-a mutat în Franța, după ce a pierdut un contract de profesor la Harvard din cauza DIICOT
Corneliu Porumboiu, unul dintre cei mai cunoscuți cineaști români pe plan internațional, locuiește acum lângă Biarritz, în zona franceză a Țării Bascilor, și lucrează la Paris, unde are o slujbă în industria filmului.
Corneliu Porumboiu a părăsit România la mijlocul anului trecut, în iulie 2022. A plecat împreună cu soția sa și cu cele două fete, una la liceu, cealaltă în clasa a șasea, care s-au mutat cu școala în Franța. Tot în Franța a făcut și Crăciunul.
Familia Porumboiu locuiește casa soției, franțuzoaică și originară din zona franceză a Țării Bascilor.
”Când ne-a anunțat că pleacă, tot ce ne-a spus e că i-a ajuns și că nu poate reacționa altfel în fața unui abuz. A fost prin octombrie în țară, dar de Crăciun s-au dus părinții lui câteva zile acolo”, a mărturisit un apropiat al regizorului, citat de Libertatea.
Reacția de lehamite a lui Corneliu Porumboiu a venit după o acțiune a DIICOT, din 18 octombrie 2021, când procurorii au ridicat de acasă și au dus la audieri zeci de oameni din industria filmului, o operațiune care a avut și reverberații pe plan extern.
Regizori precum Corneliu Porumboiu, producători de filme precum Ada Solomon sau proprietarii unor mari case de producție video precum Vlad Păunescu (Castel Film) sau Dragoș Vîlcu (Multi Media Est) au fost audiați și s-a comunicat că au fost puși sub acuzare pentru spălare de bani.
Motivul comunicat public de DIICOT a fost descoperirea unor prestări de servicii fictive pentru producția de filme, infracțiunile fiind ”constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani”, iar prejudiciul adus bugetului de stat ”este de aproximativ 9.970.344 de lei”.
În anul care s-a scurs, situația în acest cazul a început să se lămurească și surse judiciare spun că ”numai unii dintre cei chemați, dintre care puțini dintre numele mari puse inițial pe afiș de DIICOT, sunt cu adevărat implicați în dosarul a cărui cercetare continuă. Există infracțiuni, dar nu-i vizează pe toți cei chemați”.
Apropiații lui Corneliu Porumboiu susțin că regizorul a considerat că, în ceea ce-l privește, răul fusese făcut.
Corneliu Porumboiu, care e un introvert, nu a făcut valuri în privința prejudiciului pe care i l-a produs acțiunea DIICOT.
Corneliu Porumboiu negociase și era aproape de momentul semnării unui contract pe doi ani cu Universitatea Harvard, unde urma să predea în departamentul de Artă, Film și Studii Vizuale.
Dar, extrem de sensibilă în ceea ce privește reputația profesorilor săi. apariția numelui său în dosarului penal deschis de DIICOT a făcut ca Harvard să dea, politicos, înapoi.
Acesta a fost momentul în care Corneliu Porumboiu a decis să plece din România, împreună cu familia.
”Soția fiind din Franța aveau unde să stea și au avut și avantajul de a nu plăti chirie, ceea ce i-a ajutat în decizie”, a spus un alt apropiat.
”Corneliu nu vrea să declare nimic, pur și simplu a ales să trăiască în altă parte unde crede că e mai bine pentru ei și copii”, a confirmat și unul dintre membrii familiei lui.
La solicitarea cotidianului Libertatea, DIICOT, a precizat că ”dosarul este în lucru, urmărirea penală nefiind finalizată până în prezent”.
În privința calității celor care au apărut atunci drept ”cap de afiș”, DIICOT a spus că ”nu avem aspecte suplimentare de comunicat față de cele prezentate pe site la data de 18.10.2021, aspectele de interes pentru opinia publică urmând a fi mediatizate la momentul oportun”.