E război lângă noi. Propaganda e peste tot, e și normal. Presa independentă are o responsabilitate în plus, să slalomeze printre predicatele propagandei și să pună întrebări care fac aerul public respirabil.

Problema e că e o propagandă atât de ineficientă, încât îți vine să te întrebi: cui mai folosește? 

Doi cetățeni polonezi au murit după ce o rachetă, foarte probabil venită dinspre partea ucraineană, a trecut granița NATO accidental. Momentul a fost cum nu se poate mai nepotrivit.

Prin culise plutea un aer de speranță pentru un armistițiu. Șefii serviciilor americane și ruse aveau întâlniri confirmate de marile ziare vestice. Scenarii despre pace apăreau în locuri din presă, unde până în acel moment se discuta doar despre război.

Ce a urmat a fost mai mult decât interesant. Când apar astfel de știri pline de ceață de război, cel mai bine e să aștepți.

Când țevile de gaz dinspre Rusia spre Europa au fost sabotate, s-a speculat un pic, s-au aruncat niște scenarii neverosimile, iar apoi totul s-a topit în anchete netransparente și lipsă de răspunsuri.

Însă, de data asta, răspunsul e diferit. Pentru că se depășea intenția SUA de a ține un focar aprins în estul Europei, dar doar atât, fără escaladare NATO. 

Acest tip de politică externă le distruge nervii oportuniștilor și însărcinaților cu propaganda de război, mai ales de pe la periferiile NATO.

În România a fost derută. Nici nu picaseră bine rachetele și armatele de infanteriști mediatici de la Digi24 și Antena 3 începuseră să fluture articolul 5. Am crezut că vor veni cu tot cu muniție prin studiouri. 

Faptul că în ultimele trei-patru săptămâni tonul diplomatic s-a schimbat simțitor, iar trupele de analiști plătiți greu prin servicii militarizate, guvern, think-tank-uri au rămas într-un ofsaid ridicol, abia asta ar trebui să ne îngrijoreze!

Că avem propagandă, nu e o surpriză. E peste tot. Că avem o propagandă atât de proastă, abia asta ar trebui să ne pună pe gânduri. 

La câți bani publici curg în ele (plăți de partid, plăți guvernamentale), multe televiziuni, cu Digi24 și Antena 3 în frunte, sunt deja un soi de flancuri isterice ale poziției oficiale.

Însă în cazul incidentului polonez s-au auzit foarte strident pozițiile ultrarăzboinice. Până a doua zi dimineață, deja Biden calma spiritele amintind că foarte probabil defensiva Ucrainei a tras rachetele. Numai că nu i-a anunțat nimeni, nici pe Radu Tudor, nici pe Cosmin Prelipceanu.

O analiză serioasă din ”surse deschise”, cum le place secrețeilor să le spună, le-ar fi indicat deja că poziția americană e una de ”proxy war” – implicarea directă în conflict nu interesează.

SUA au nevoie de un conflict cu Rusia ca de o mutare de șah în ansamblul mare cu doar două mari forțe prinse în conflict semirece (SUA-China). Mai mult, strategia americană din ultima vreme pare să încurajeze o răcire a conflictului, după o prea mare inflamare în prima jumătatea a anului. 

Radu Tudor urla că asta se poate întâmpla și în România. Da, se poate întâmpla. Dar întrebarea corectă e: ce faci atunci, te arunci în război fără aliați, dacă ei nu sunt de acord? 

Poziții precum cea a lui Radu Tudor ne arată, de fapt, o întreagă școală naționalist-nevricoasă prezentă la nivel de servicii în destul sectoare – e un naționalism izvorât din lipsă de luciditate și iresponsabilitate, selecție proastă de cadre – poate și doctoratele alea multe și false susținute de SRI și MApN au ajutat la crearea unor așa cavaleri ai tristei figurații. 

Astfel de observații n-au ajuns la cei care dau pe trâmbiță mesajele strategice. Pentru că, pentru ei, „strategic” a rămas un americanism difuz și isteric, militarism ridicol și fără limite și cam atât. 

În loc să se observe deci că americanii păstrează un ton calm, deși, acum două luni, la un incident asemănător ar fi reacționat altfel, multe televiziuni și mulți ”vectori de opinie” cărora li se văd sarcinile ”strategice” de la o poștă i-au dat înainte cu isteria, nevoia de reacție, apărarea Poloniei și alte prostii. Oportuniștii nepricepuți sunt mai periculoși decât oportuniștii pricepuți. 

Ceva e stricat rău în mașinăria de propagandă românească, dacă mărețele servicii ale Armatei, ale SRI și SIE nu știu să calmeze oameni care evident sunt indirect susținuți de ei. 

SUA au schimbat puțin discursul, dau semnale contradictorii, iar oportunismul românesc a luat-o razna. În curând îl vor acuza pe Biden de putinism. Tot de pe la noi se mai aud și singurele voci care îl mai iau în serios pe Zelenski atunci când spune că racheta e rusească.

Șeful Statului-Major american, generalul Mark Milley, declara recent că e greu de crezut că mai pot fi dați afară rușii din toate teritoriile ocupate – tonul e clar unul de reducere a conflictului.

Casa Albă spune clar că nu susține varianta cu racheta rusească. Și atunci, cum de au rămas analiștii români și Zelenski singurii care mai susțin o teză dezmințită de restul lumii?

Problema României e gravă, arată lipsă de rațiune și luciditate în evaluare situației externe, reacțiile în ce privește războiul sunt extrem de volatile, sunt isterice, invers proporționale cu greutatea cuvântului României în acest conflict.

”Expert” român înseamnă să dai din gură până crezi că Putin e canceros nebun, iar noi trebuie să-l gonim la Vladivostok. Este o isterie care, în mod pervers, amplifică propaganda rusească de război.

Și mai amplifică ceva important: diferența dintre poziția oficială a României și o nemulțumire surdă, populară, în fața oricărei implicări mai mult decât e necesar a țării în vreun conflict armat.

– editorial publicat de Costi Rogozanu în cotidianul Libertatea