3dots.ro

«Doamnă, v-aţi pierdut gunoiul!». Şeful Poliţiei Locale Craiova a răsturnat o roabă cu deşeuri în curtea unei femei – video

«Doamnă, v-aţi pierdut gunoiul!». Şeful Poliţiei Locale Craiova a răsturnat o roabă cu deşeuri în curtea unei femei – video
Din articol:

O craioveancă a rămas cu gura căscată după ce la poarta ei s-au strâns mai mulţi poliţişti, și dintre ei, a tâșnit unul, îmbrăcat civil, care i-a adus în curte un maldăr de gunoi…

Autorităţile locale din Craiova au pornit o adevărată campanie împotriva celor care aruncă gunoaiele menajere pe străzile din oraş.

După ce zilele trecute o familie a fost surprinsă când răsturna un tomberon şi o roabă pline cu deşeuri chiar pe un bulevard, poliţiştii locali au reușit să depisteze o altă femeie care a făcut fix acelaşi lucru. 

De data aceasta, poliţiştii s-au gândit chiar să-i returneze proprietarului gunoiul "pierdut". Au încărcat deşeurile într-o roabă şi au mers la poarta femeii.

Cel care a răsturnat roaba cu gunoi în curtea femeii a fost chiar şeful Poliţiei Locale, Octavian Mateescu.

"Bună dimineaţa. Ce mai faceţi? Doamnă, dumneavoastră aseară v-aţi pierdut gunoiul! Şi am zis să vă ajutăm, să vă aducem gunoiul înapoi", i-a spus Mateescu femeii care privea nedumerită cum i se răstoarnă roaba cu gunoi în curte. 

"Nu-i al meu, şefu! De ce-l aruncaţi la noi, dacă nu-i al nostru?", a încercat femeia să se apere. "Nu noi, uite domne, uite ăştia au aruncat", a mai spus acesta arătând spre vecini.

Poliţiştii locali i-au comunicat femeii că a primit şi o amendă în valoare de 2.000 de lei. 

© 2025 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs