3dots.ro

Un criminalist dezvăluie sistemul mafiot din Poliţia Română: ‘Pentru «linişte», ei l-ar vinde chiar şi pe colegul de patrulă’

Un criminalist dezvăluie sistemul mafiot din Poliţia Română: ‘Pentru «linişte», ei l-ar vinde chiar şi pe colegul de patrulă’
Din articol:

Criminalistul Bogdan Bănică, vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România, a descris într-o postare făcută pe Facebook modul în care funcţionează cercul de influență în instituţiile subordonate ministerului de Interne, cum se fac angajările şi cine sunt cei privilegiaţi atunci când se împart salariile de excelenţă.

Este o imagine a unui sistem a cărui existență este perceptibilă, dar care cu greu poate fi destabilizat sau eliminat, înrădăcinarea lui este maximă, pentru că funcționează de atât de mult timp fără ca nimeni să fi intervenit.

”CERCUL în unitățile polițienești funcționează întocmai și respectând cu strictețe principiile structurilor de criminalitate infracțională organizată. Este condus de un “capo di tutti capi”, având locotenenți, sublocotenenți și servanți, cărora anterior li s-au acordat anumite avantaje, facilități, sau au fost “salvați”.

Aserviților șefului suprem li s-au acordat “salarii de excelență”, li s-au angajat soțiile, finii, verii și cumnații în sistem, în urma unor așa-zise concursuri cu subiecte întocmite, probabil, cu o seară înainte.

Aserviții mai în vârstă sunt împuterniciți, spre sfârșitul carierei, în funcții de conducere ale unor servicii, pentru a putea beneficia de un bonus deloc de neglijat la pensie, devenind, astfel, sclavii perfecți.

Servanții sunt pălmașii care au beneficiat și ei de unele avantaje, după care au rânjit ironic foștilor colegi din stradă, sau de la Postul Comunal de Poliție. Și mă refer aici la mutări din structurile operative la cele de “șoarec de birou”, cu AC și mochetă pe jos, cu program 8-16, tot prin prisma și mulțumită CERCULUI. Servanți transformați, și ei, în sclavi pe viață.

”Salvații” sunt acei colegi cunoscuți cu grave probleme de adaptabilitate, greii vicioși, care în schimbul furnizării de informații despre cei cu care își beau cafeaua, au scăpat de anumite cercetări disciplinare, prin CLASARE sau cu o ATENȚIONARE.

Toți cei de mai sus sunt selectați în Consiliile de Disciplină pentru anihilarea celor incomozi, care îndrăznesc și au coloană vertebrală să-și strige, cu disperare, nemulțumirile.

Mai există categoria “afaceriștilor”, polițiști pentru care salariul e nesemnificativ, comparativ cu veniturile ce le obțin de pe urma firmei străbunicii. Pentru “liniște”, și ei l-ar vinde oricând pe colegul de patrulă. Chiar și pe mă-sa, dar nu pe străbunică-sa.

Pe lângă toți aceștia, funcționează un așa-zis “Corp Național al Polițiștilor”, o asociație care căpușează Ministerul Afacerilor Interne și obține adeziuni prin “păcălirea” viitorilor absolvenți încă din școlile de poliție, înainte de examene. “- Semnați și adeziunea asta la CNP, ca să vă fie bine la examen… “.

Corp Național al Polițiștilor #CNP, care nu este decât un apendice al structurilor mafiote de la nivel central, și care nu vă va reprezenta nicicând interesele, fără “un telefon de sus”.

Asemenea oricărei structuri mafiote, OMERTA, legea tăcerii, este aplicabilă… Se țin în brațe unii pe alții, își acoperă măgăriile, se salvează reciproc, totul în detrimentul polițistului adevărat, muncitor și devotat, în detrimentul evoluției societății… Suntem orbi??

Concluzionând, CERCUL este format din șeful unității, care își împuternicește pe câte 6 luni adjuncții pentru beneficii la pensie, alți sclavi șefi de servicii sunt la fel, împuterniciți, perioadă în care vor trebui să își demonstreze cu fapte loialitatea, își acordă între ei salarii și “majorări pentru merite deosebite”, cu avizul acestui parazit Corp Național al Polițiștilor, toți laolaltă lăudându-se cu munca agentului din stradă.

Din păcate, prin prisma acestora este catalogată Poliția Română, când se vorbește de “pensii speciale”, de mutări și avansări pe pile și nepotisme, din păcate prin prisma CERCULUI avansează nulități care ajung să conducă această instituție.

E greu, dar nu imposibil să aducem Poliția acolo unde îi este locul, în mijlocul și în sprijinul comunității. Înainte de asta, trebuie să scăpăm de paraziți și de corupți. Și mă bucur că 90% dintre polițiști sunt altfel.

Dragă societate civilă, te rog (!), ajută-ne să scăpăm de mafia din sistem și îți garantez că vei avea o poliție ca afară! Cum să ne ajuți? Din păcate încă nu am răspunsul, îl aștept de la tine…”, a scris criminalistul Bogdan Bănică, vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România, pe Facebook.

© 2024 - 3DOTS DIGITAL MEDIA BUREAU
Powered by VA Labs