
Pornit dintr-o familie cu 10 copii, dirijorul Cristian Măcelaru a fost numit în fruntea Orchestrei naţionale a Franţei

Dirijorul român Cristian Măcerlaru a fost desemnat să preia direcţia muzicală a Orchestrei naţionale a Franţei. El îşi va prelua misiunea de pe data de 1 septembrie 2021 şi îi va succeda actualului dirijor, Emmanuel Krivine, în vîrstă de 72 de ani.
Cronicarul muzical al cotidianului Le Figaro, Christian Merlin, consideră că deși această numire este o surpriză, dirijorul român i-a cucerit de fapt, prin stilul şi personalitatea sa, pe membrii orchestrei.
Lucrurile au pornit pe acest făgaș în septembrie anul trecut când, în cadrul Festivalului de toamnă de la Paris, Cristian Măcelaru a dirijat pentru prima dată Orchestra naţională a Franţei.
Pentru ca primele impresii să fie confirmate, dirijorul român a fost apoi invitat încă o dată, pentru un nou “test” care s-a dovedit şi el a fi de asemenea cu totul excepţional, mai ales că a inclus şi Ravel în program, “coloană vertebrală a unei orchestre” scrie Le Figaro.
Dirijorul român a intrat în atenția francezilor datorită carierei sale din Statele Unite unde s-a ramarcat întâi ca violonist. El s-a impus apoi înlocuind cu brio dirijori celebri.
Le Figaro furnizează mai multe date din biografia lui Cristian Măcelaru, de exemplu faptul că este originar din Timişoara şi că a fost ultimul născut într-o familie de zece copii.
Criticul muzical francez apreciază din plin că în Statele Unite, unde este de fapt rezidentă familia Măcelaru, cei doi copii ai cuplului urmează o şcoală franceză.
Dirijorul român a fost recompensat în Statele Unite cu câteva premii importante. În 2012 i s-a decernat Solti Emerging Conductor Award, iar în 2014 i s-a decernat Solti Conducting Award.
Cristian Măcelaru mai este director muzical al Festivalului de muzică contemporană de la Cabrillo, din California, şi recent a fost numit în fruntea Orchestrei simfonice WRD din Köln, în Germania.