Cum sunt depistaţi şoferii care folosesc telefonul la volan și cum se poate contesta amenda

16 Oct 2019 | scris de Monica Pavelescu

Modificarea adusă Codului Rutier, intrată în vigoare sâmbătă, 12 octombrie 2019, care prevede sancţiuni pentru şoferii care folosesc telefonul în timp ce conduc, a produs în primele două zile de aplicare peste 300 de amenzi.

Cum sunt depistaţi şoferii care folosesc telefonul la volan și cum se poate contesta amenda
Cum sunt depistaţi şoferii care folosesc telefonul la volan și cum se poate contesta amenda

Ce se specifică în noile prevederi introduse în Codul Rutier:

”În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video”.

Amenda pentru nerespectarea acestui articol este cuprinsă între 800 şi 1.160 de lei, iar în primele două zile de la intrarea în vigoare a noilor prevederi, poliţiştii au dat peste 300 de amenzi în valoare totală de 200.000 de lei/

Având în vedere noile pevederi legale, o întrebare care se ridică este cum constată poliţistul săvârşirea contravenţiei dacă şoferul butonează telefonul în timp ce îl ţine în mână sub bord sau lângă schimbătorul de viteză.

Potrivit lui Nicolae Istrat, fost poliţist rutier, poliţistul aplică amenda pentru o contravenţie constatată cu propriile simţuri. În acest caz, poliţistul trebuie să îl vadă pe şofer că foloseşte telefonul şi să aplice sancţiunea doar dacă este convins că şoferul a comis fapta.

”Acolo unde are dubii, nu ia măsuri. Aceeaşi problemă a fost până acum şi cu centura sau telefonul mobil. Când poliţistul are dubii, nu aplică măsura. Poliţistul poate să facă ce vrea. Nu are de unde să ştie şi nici nu poate să vadă. Doar pe bănuială nu poate să aplice măsuri. Bănuieşte că am manevrat telefonul. Bănuiala nu e certitudine”, spune Nicolae Istrat.

Potrivit fostului poliţist rutier, un agent de rea credinţă poate să comită un abuz şi să aplice o amendă, fără ca şoferul să poată demonstra contrariul. ”E cuvântul tău împotriva cuvântului lui. Un poliţist poate să fie abuziv. Trebuie să dovedeşti că eşti nevinovat”, a menționat Istrat.

La rândul său, avocatul Gabriel Olteanu a explicat că un şofer care se gândeşte să conteste în instanţă o amendă aplicată de un poliţist rutier trebuie să demonstreze că nu a săvârşit fapta pentru care a fost amendat, procesul-verbal bucurându-se de prezumţia de legalitate.

”Procesul-verbal beneficiază de prezumţia de veridicitate (adevăr al celor consemnate de către agentul constatator). În instanţă, cei care vor contesta un proces - verbal de sancţionare trebuie să facă dovada că NU au folosit telefonul mobil în timp ce conduceau un autovehicul”, a declarat avocatul.